Magistraţii Judecătoriei Iaşi l-au condamnat pe Ion Holban (68 de ani) la 15 ani de închisoare pentru viol şi agresiune sexuală. Mai mult, judecătorii l-au obligat pe acesta la plata unor despăgubiri de 30.000 de lei către cele trei victime ale sale.
Judecătorii ieșeni au menţinut și măsura asiguratorie a sechestrului, luată în cursul urmăririi penale, asupra bunurilor lui Holban, constând într-o casă cu suprafaţa de 36 de metri pătraţi, un teren în suprafaţă de 537 de metri pătraţi (curte) şi un teren de 2.000 de metri pătraţi intravilan, înscrise în registrul agricol al Primăriei comunei Ţigănaşi. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la instanţa superioară.
Pe data de 29 iulie 2015, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi şi IPJ – SIC, au coordonat o acţiune ce a urmărit probarea activităţii infracţionale a lui Holban.
„Din primăvara anului 2015 până în iunie 2015, în mod repetat, inculpatul Ion Holban a ademenit în locuinţa sa minore în vârstă de 5 şi 6 ani şi a întreţinut relaţii sexuale cu ele, profitând de imposibilitatea acestora de a-şi exprima voinţa“, au precizat reprezentanţii DIICOT Iaşi.
Procurorii au mai precizat că mama fetiţelor are în total opt copii. Autorităţile locale au supravegheat cazul copiilor femeii, aceştia fiind instituţionalizaţi în mai multe rânduri, când mama pleca de acasă. În prezent, fetiţele abuzate sexual se află într-un centru de plasament.