De meserie, polițist de frontieră, iar în timpul liber, contrabandist. Agent prins în timp ce primea un transport de țigări de contrabandă

0
138

Un agent de la Sectorul de Poliţie de Frontieră Brodina, județul Suceava, a fost prins în flagrant în timp ce efectua un transport de ţigări de contrabandă, cei care l-au depistat fiind chiar colegi de-ai săi.

 

Evenimentul a avut loc marţi, când la nivelul Sectoarelor de Poliţie de Frontieră Izvoarele Sucevei și Brodina s-a desfăşurat o acţiune de control în zona de graniţă, pentru depistarea celor care încearcă să treacă ţigări din Ucraina peste fâşia verde.

 

Poliţiştii au observat, în timpul verificărilor, un bărbat care căra mai multe colete voluminoase spre un autoturism de teren, lângă care se afla un al doilea bărbat. Primul era se pare cărăuşul, iar al doilea cel care urma să le transporte pe teritoriul României, scrie „Monitorul de Suceava”.

 

 

La vederea poliţiştilor, cei doi s-au urcat în maşina de teren şi au încercat să fugă pe un drum forestier. Poliţiştii au tras un foc de armă în plan vertical, însă unul dintre fugari a reuşit să scape. Bărbatul de lângă maşină a fost identificat în persoana lui Vasile Marocico, în vârstă de 51 de ani, cu domiciliul în comuna Ulma, agent la Sectorul de Poliţie de Frontieră Brodina, aflat la acea oră în afara turelor de serviciu.

 

După inventarierea coletelor (cele mai multe în maşină, iar o parte abandonate pe jos, pe drumul forestier) a rezultat că erau transportate 7.470 de pachete de țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de 82.000 de lei. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, la fel şi autoturismul de teren Mitsubishi Shogun în valoare de 8.000 de lei.

 

Faţă de polițistul de frontieră s-au demarat cercetări pentru infracţiunea de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat. Vasile Marocico a fost reţinut în baza ordonanţei pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

 

(Sursa: monitorulsv.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments