În Statele Unite, un Tesla Model S cu funcția Autopilot activată a intrat în plin într-un camion care circula în fața sa și a virat stânga într-o intersecție. Șoferul mașinii a murit pe loc. Autoritățile americane investighează cazul, iar compania susține că accidentul a survenit într-un complex de împrejurări care a făcut ca sistemele mașinii să nu funcționeze la capacitatea lor optimă.
Agenția Americană pentru Securitate Rutieră a precizat într-un comunicat că accidentul s-a produs în momentul în care un camion a virat la stânga în fața unei mașini Tesla, într-o intersecție.
În urma cercetărilor s-a constatat că „nici autopilotul nici șoferul nu au detectat manevra camionului, astfel încât frânele nu au fost declanșate”, a precizat Tesla Motors.
„Șoferul Tesla a murit pe loc”, au precizat autoritățile americane, care după investigații preliminare au confirmat că mașina se afla pe pilot automat.
„Model S” este unul dintre cele doua modele ale constructorului american de mașini electrice de lux echipate cu Autopilot.
Acesta este primul accident mortal în cei circa 200 milioane de kilometri parcurși de mașinile echipate cu Autopilot, spun cei de la Tesla.
(Sursa: digi24.ro)