Terorismul islamic lovește în Bangladesh. 20 de clienți ai unui restaurant, printre care și italieni, luați ostatici

0
102

Operaţiune de amploare în capitala statului Bangladesh, după ce 100 de poliţişti şi soldaţi de elită au luat cu asalt un restaurant din cartierul diplomatic unde un grup de terorişti ţinea cel puţin 20 de ostatici.

 

13 captivi au fost deja salvaţi şi transportaţi la un spital militar din apropiere, spune presa locală. De asemenea, martorii au spus pentru CNN că 5 terorişti au fost ucişi şi că unul a fost capturat.

 

Soarta celorlaţi doi agresori nu este deocamdată cunoscută.

 

Doi poliţişti au fost ucişi în timpul operaţiunii de slavare. Intervenţia în forţă a trupelor a avut loc după ce negocierile au eşuat.

 

Printre persoanele luate ostatice s-ar afla și cetăţeni italieni, potrivit unor surse de la Ministerul italian de Externe, relatează Reuters, citat de News.ro.

 

Ministrul italian de Externe Paolo Gentiloni a spus într-un mesaj postat pe Twitter că urmăreşte îndeaproape „situaţia” din Dacca și a adăugat că este „îngrijorat pentru italieni implicaţi” şi şi-a exprimat solidaritatea cu familiile lor.

 

Atentatul a fost revendicat de organizaţia teroristă Stat Islamic dar un oficial american, citat de CNN, este de părere că al-Qaida a pus în scenă atacul. 

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments