A șters-o englezește! Nigel Farage, susținător al campaniei „Leave”, a renunțat la șefia UKIP

0
96

Liderul populist britanic Nigel Farage anunță că renunță la șefia formațiunii UKIP. El spune că și-a atins obiectivul – ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

 

„Cred că este momentul oportun să mă retrag din funcţia de preşedinte al UKIP. Voi continua să susţin partidul, îl voi susţine pe noul lider, voi urmări atent procesul de renegociere de la Bruxelles”, a spus el.

 

„Nu am fost niciodată şi nici nu mi-am dorit să fiu un politician de carieră. Obiectivul meu politic a fost să scot Marea Britanie din Uniunea Europeană. Ţara a votat pentru asta la referendumul de acum două săptămâni şi de aceea simt că mi-am îndeplinit misiunea”, a adăugat Nigel Farage.

 

Este al doilea politician din Marea Britanie care a făcut campanie pentru Brexit și acum renunță la funcție. Fostul primar al Londrei, Boris Johnson, cel mai marcant susținător al campaniei „Leave”, a spus deja că nu este interesat de o funcție în viitorul guvern sau de șefia Partidului Conservator.

 

Nigel Farage a adăugat că va continua să susțină partidul și să ajute mișcările de independență din restul Uniunii Europene, dar că de acum se va concentra mai mult pe viața sa personală.

 

„În timpul campaniei pentru referendum, am spus că ‘îmi vreau țara înapoi’. Astăzi spun că ‘îmi vreau viața înapoi’, care va începe chiar acum”, a spus el, potrivit Agerpres.

 

UKIP a ajuns a treia forță politică din Marea Britanie, după conservatorii aflați la putere și după opoziția laburistă, a declarat el.

 

Farage a mai spus că Marea Britanie va trebui să aibă un premier care a fost pro-Brexit și care nu va ceda în privința libertății de mișcare în negocierile cu UE, dar a refuzat să își exprime susținerea față de vreun candidat din cursa pentru șefia conservatorilor și a guvernului.

 

„Dacă vom fi slabi sau vom face compromisuri în negocierile privind Brexit-ul, nu vom avea un acord bun”, a subliniat el.

 

Nu este prima dată când Nigel Farage renunță la conducerea partidului. El a mai demisionat în mai 2015 după ce nu a reușit să câștige un loc de parlamentar la alegerile generale de anul trecut, însă trei zile mai târziu și-a retras demisia.

 

În vârstă de 52 de ani, Farage este membru al UKIP de la crearea formațiunii în 1993 și a fost ales prima dată în Parlamentul European în 1999.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments