Deținutul care și-a incendiat celula la Penitenciarul Rahova, a murit

0
200

Deţinutul Alexe Nicolae, care şi-a incendiat celula, duminică seară, la Penitenciarul Rahova, a decedat. Într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al penitenciarului spunea, luni, că atât gardieni internați, cât și deținutul, se află în afara oricărui pericol. Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat luni că nu are informații că s-ar fi încercat o „mușamalizare” a incidentului.

 

„Eu nu am informații că s-ar fi încercat o mușamalizare. Cu privire la domnul Alexe Nicolae, că acesta este numele lui, a existat un incident care a început deja de ieri dimineață, cred că pe la ora 09,00, a încercat nu să dea foc, a distrus o saltea. Se afla singur în camera de detenție, are, am înțeles, niște probleme de sănătate mentală, a fost un prim incident ieri dimineață și aseară, la ora 22,00 și-a incendiat cazarmamentul, deci saltelele de acolo, după care s-a refugiat în grupul sanitar”, a spus Prună, la finalul unui briefing la Ministerul Justiției.

 

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova  a explicat de ce nu au fost chemați pompierii, dar și cum a fost posibil ca deținutul să poată incendia celula.

 

„Angajații penitenciarului au intervenit de urgență folosindu-se de echipamentul de dotare, de extinctoare și furtune cu apă, și focul a fost stins în aproximativ două ore. 67 de deținuți au fost evacuați în alte zone sigure ale penitenciarului. 11 gardieni au fost transportați la spital. Aceștia, dar și deținutul care se află în continuare internat, se află în afara oricărui pericol. Lucrăm acum la îndepărtarea daunelor materiale.

 (…) Deținutul era fumător și avea asupra sa brichetă. S-a folosit de brichetă pentru a da foc celulei”, a explicat Gabriela Livadariui, purtător de cuvânt al Penitenciarului.

 

Un deţinut de la Penitenciarul Rahova şi-a incendiat celula, duminică noaptea spre luni. În urma incidentului, 67 de deţinuţi au fost evacuaţi. Totodată, 11 gardieni au fost duşi la spital.

 

(Sursa: libertatea.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments