Mihai C. lucrează în SUA de câțiva ani iar soția acestuia, Anca D., este plecată și ea la muncă în Italia. În fapt, sunt căsătoriți de 17 ani, din căsătorie rezultând un minor în vârstă de 14 ani care se află în grija bunicii de pe mamă, în România.
De obicei, din cauza despărțirii îndelungate dintre soți, apare ruptura în cuplu. Considerând că relațiile de familie sunt grav vătămate, de comun acord soții au decis să divorțeze încă de acum 5 ani, însă programul de muncă nu le-a permis niciodată să ajungă în același timp în țară ca să rezolve această situație. Dar anul acesta, un prieten de familie, care și-a soluționat rapid și eficient cauza prin mediere online, le-a recomandat cu mare încredere procedura. Astfel, au contactat un mediator și s-au informat despre cum ar trebui să facă. Când au aflat că pot să divorțeze online, că nu sunt obligați să renunțe la serviciul lor ca să vină în țară în același timp pentru procedurile de divorț, au declarat că: „Asta e cea mai bună veste pe care am auzit-o în ultimii 5 ani, deoarece nu mai puteam trăi așa. E un chin, fiecare are viața lui și copilul simte că noi nu suntem fericiți. Când vine la noi, copilul vede că noi avem alți parteneri și nu am vrea să îi afectăm imaginea despre normalitate.”
Toate aceste discuții de premediere au avut loc prin telefon. Ulterior, s-au demarat procedurile de mediere prin intermediul rețelei skype. În primele 3 ședințe de mediere online, orar stabilit după programul de lucru al fiecărei părți, acestea au hotărât împreună cu foarte mare deschidere că își mențin acordul de a divorța, au decis cu multă înțelegere programul de vizită al copilului lor pentru următorii 4 ani (până la împlinirea vârstei de 18 ani), au decis modalitatea de întreținere a acestuia până la împlinirea vârstei de 23 de ani, au stabilit împreună nevoile și cheltuielile zilnice ale acestuia, doctorul de familie al copilului, școala la care va merge în continuare copilul și alte aspecte deosebit de importante pentru creșterea și educarea în condiții sănătoase a minorului. În ședința cu numărul 4, părțile au invitat la ședințele video și pe bunica de pe mamă, în grija căreia au stabilit că rămâne în continuare copilul, pentru a-și da acordul asupra planului parental stabilit. Deoarece vârsta permitea, în ultima ședință de mediere online s-a invitat și copilul care a aprobat planul hotărât de către părinții săi. În această ședință de mediere online, mi s-a demonstrat încă o dată că familia nu înseamnă un act, ci familia înseamnă înțelegere, dragoste și legătură sufletească între oameni. Împreună cu părinții, bunica și copilul am sărbătorit începutul unei noi etape. În calitate de mediator am avut parte de o experiență de nedescris din punct de vedere profesional.
Când toate actele au fost redactate conform celor stabilite la ședințele de mediere online, au fost trimise spre semnare părților prin intermediul poștei rapide. Ulterior, actele au fost depuse la judecătorie spre incuviințare de către o persoană mandatată de către partea aflată în divorț. Strict pentru urgentarea dosarului de divorț din instanță, mediatorul face adresă către Serviciul de Autoritate Tutelară pentru efectuarea unei anchetei sociale la domiciliul părților, atașând înscrisurile doveditoare. De menționat că ancheta socială va fi efectuată de către Serviciul Autoritate Tutelară doar la solicitarea instanței de judecată și transmisă cu celeritate acesteia, însă având deja cererea mediatorului înregistrată la Autoritate în momentul solicitării instanței, se va evita fixarea unui al doilea termen în instanță, dosarul de divorț soluționându-se în camera de consiliu chiar la primul termen stabilit de instanță.
Divorțul online dintre părți s-a soluționat foarte rapid, totul s-a rezolvat într-un timp foarte scurt, mult mai puțin costisitor, programul extrem de flexibil, deschiderea părților a fost foarte mare deoarece s-au aflat într-un mediu confortabil, timpii de decizie le-au aparținut, totul a fost privat, confidențial și foarte comod pentru toate părțile implicate.
Așadar, dacă obligațiile de serviciu, timpul, banii, imaginea nu vă permit o rezolvare clasică a problemei dumneavoastră, apelați cu încredere la mediere, indiferent că e mediere standard sau mediere online. Pocedura medierii poate fi aplicată atât în divorțuri, cât și în multe alte litigii.
Contactați un mediator și informați-vă! Informarea este gratuită!
Maria PĂDURARU
Vicepreședinte Corpul Profesional al Mediatorilor Iași
0754.700066