Un adolescent de 15 ani din localitatea Roșcani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce, în urmă cu două săptămâni, a violat un alt minor cu șapte ani mai mic, sosit în vacanță la bunici.
„În data de 1 iulie 2016 judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Iaşi a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpatului A. A. N. (minor în vârstă de 15 ani), urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de „viol”. Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore la data de 30.06.2016.
Probele administrate în cauză până la acest moment de procedură au conturat suspiciunea rezonabilă că inculpatul, în după-amiaza zilei de 21 iunie 2016, sub pretextul că doreşte să-i confecţioneze o undiţă victimei D. F. (minor în vârstă de 8 ani, aflat în vacanţă la bunici), a condus-o într-un loc izolat din mediul rural şi prin exercitarea unor acte de violenţă fizică, a supus-o unui act sexual anal.
Copilul victimă a beneficiat de asistenţă medicală prin serviciul de ambulanţă şi a fost evaluat psihologic de către specialiştii DGASPC Iaşi.
Copilul agresor a fost internat în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice (obligatorie prin raportare la vârstă), prin care s-a stabilit că nu există impedimente pentru tragerea la răspundere penală. Din datele de anchetă a reieşit că minorul agresor s-a dezvoltat într-un mediu familial inadecvat, marcat de carenţe afective şi dezinteres din partea părinţilor”, se arată în comunicatul Parchetului.