Stadionul din Iaşi riscă să nu fie pregătit pentru partida de Europa League. În cinci zile s-au montat doar 2.300 de scaune din cele 11.000 care trebuie înlocuite pentru îndeplinirea standardelor UEFA. Producătorul susţine că lucreză la foc continuu, dar cu toate astea a reuşit să livreze doar câteva sute de scaune pe zi. Autorităţile susţin că partida se va disputa oricum, doar că, în cel mai rău caz, numărul spectatorilor va fi mai mic.
La ora 11:00, după patru ore de muncă, muncitorii de pe stadionul din Iaşi au intrat în pauză pentru că scaunele pe care trebuie să le monteze s-au epuizat şi aşteptau să fie aduse altele. Firma care le produce a reuşit să livreze în cinci zile doar 2.300 de scaune. Cei care le montează sunt însă optimişti.
Pe de altă parte, microbiştii fac haz de necaz:
– Ne ducem ca Aladin, ştii povestea cu preşul. Aşa o să facem şi noi.
– Ne urcăm pe nocturnă, vedem noi cum facem galerie.
– Voi sta în picioare, nu este o problemă. Dacă eşti microbist, stai în picioare.
O variantă imposibilă însă, spun autorităţile.
„Vor intra om pe scaun ca să zic aşa. Noi sperăm la minimum 8.000 de locuri până atunci”, spune Mihai Chirica, primarul Iaşiului.
Ca să producă mai multe scaune, firma cu care primăria a semnat contractul a angajat încă 40 de muncitori.
„Lucrăm în trei schimburi după cum vedeți, undeva la 20 de oameni cel puțin pe tură, asta ar înseamna 60 de oameni în trei schimburi. Trebuie să reușim, așa ne-am propus”, spune Sorin Hârjoi, reprezentantul firmei.
Meciul dintre CSMS Iaşi şi Hajduk Split este programat pe 14 iulie.
(Sursa: digi24.ro)