Netulburat ani de zile de justiţie, Ion Iliescu a ajuns acum şi el în vizorul anchetatorilor.
Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost audiat în secret de procurorii militari, în urmă cu câteva zile, în dosarul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, în care este cercetat pentru infracţiuni contra umanităţii, constând în reprimarea violenta a manifestaţiei din Piaţa Universităţii. Ion Iliescu a fost pus sub acuzare de procurori în octombrie 2015, el fiind chemat acum să dea o declaraţie amplă cu privire la venirea minerilor în Capitala în iunie 1990. Joi a fost audiat şi fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu, care a dat declaraţii în acelaşi dosar.
Iniţial, în octombrie 2015, au fost puşi sub acuzare Ion Iliescu, amiralul în rezervă Emil „Cico” Dumitrescu, Cazimir Ionescu, fost vicepreşedinte al CPUN, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma. Ulterior, preşedintele Klaus Iohannis a semnat cererea de urmărire penală a lui Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu şi Victor Atanasie Stanculescu.
Ei sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii, constând în reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990. Evenimentele s-au soldat cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.
Procurorii militari susţin că Ion Iliescu, în calitate de preşedinte al CPUN, a decis reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii prin declanşarea unui atac asupra populaţiei civile în iunie 1990, urmat de aducerea minerilor din Valea Jiului în Capitală.
Potrivit ordonanţei întocmite de Parchetul Militar, iniţial, Ion Iliescu a fost cercetat pentru trei infracţiuni: propaganda pentru război, genocid (săvârşit prin: uciderea membrilor colectivităţii sau grupului, vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a colectivităţii sau grupului, supunerea colectivităţii sau grupului la condiţii de existenţa sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică) şi tratamente neomenoase prin dislocare sau lipsire de libertate fără temei legal.
Ulterior, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării în infracţiuni contra umanităţii constând în aceea că „în zilele de 11 şi 12.06.1990, în calitate de preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), împreună cu Roman Petre, Măgureanu Virgil, Voiculescu Gelu-Voican, Dumitru S. Nicolae, general (rez.) Chitac Mihai, general-maior (rez.) Diamandescu Corneliu, general maior (rez.) Florescu Mugurel şi alţii, a decis reprimarea violenta a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, în baza acestei hotărâri fiind declanşat, în dimineaţa zilei de 13.06.1990, un atac asupra unei populaţii civile, la care au participat forţele militare ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Roman de Informaţii, atac soldat cu decesul a patru persoane şi rănirea a altor trei prin împuşcare, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 270 de persoane”.
Procurorii mai susţin că Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Nicolae Dumitru, Corneliu Diamandescu, Mihai Chitac şi Mugurel Florescu au decis, pe 13 iunie 1990, organizarea unei deplasări la Bucureşti a unui număr de peste 10.000 de mineri din Valea Jiului, care au continuat atacurile din Piaţa Universităţii asupra populaţiei civile, provocând vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.
De asemenea, mai mulţi lideri de sindicat şi directori de mine, precum şi alţi oficiali au fost puşi sub acuzare pentru că au organizat deplasarea în Capitală a minerilor din Valea Jiului.
(Sursa: Știrile Pro TV)