Lunetisul ucis de polițiștii din Dallas a fost identificat. Este un rezervist care a luptat în Afganistan

0
156

Bărbatul suspectat că a tras asupra poliţiştilor în atacul comis joi seara la Dallas (Texas, sudul SUA), în care cinci poliţişti au fost ucişi şi alţi şapte au fost răniţi, a fost indentificat vineri de mai multe mass-media americane drept Micah Johnson, scrie AFP, care scrie de asemenea că acesta a luptat în Afganistan în cadrul armatei americane.

 

Tânărul, în vârstă de 25 de ani, locuia în Mesquite, suburbie a oraşului Dallas, potrivit CBS News şi NBC News.

 

El a fost ucis în zori de către forţele de elită, după ce s-a baricadat într-o clădire din oraş, cu ajutorul unui robot telecomandat care avea supra să o bombă.

 

Suspectul a fost identificat drept Micah Xavier Johnson, care a fost membru al Armatei americane, a declarat de asemenea o sursă guvernamentală americană pentru Reuters.

 

Cinci poliţişti au fost ucişi şi alţi şapte răniţi în urma unui atac comis joi seara în Dallas de cel puţin o persoană, care a declarat că dorea să ucidă persoane albe, înainte de a fi ucis într-o intervenţie a forţelor de elită, care au trimis în clădirea în care acesta era baricadat un robot telecomandat care avea asupra sa o bombă, relatează AFP.

 

(Sursa: HotNews.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments