Parlamentari „spațiali”. Daniel Oajdea și Valerian Vreme, 13.484 lei din bugetul Camerei Deputaților pentru un satelit pe care nu l-au mai văzut lansat

0
70

În perioada 20-24 aprilie, Daniel Oajdea și Valerian Vreme au fost la Kourou unde era programată lansarea satelitului Sentinel-1 B. Numai că, din cauza condițiilor meteo satelitul s-a lansat pe 25 aprilie, când deputații erau deja întorși acasă.

 

În Parlamentul României există și Subcomisia pentru Spațiu. Ei bine, da. Și președintele acestei Subcomisii, Valerian Vreme (UNPR), alături de colegul său din Comisia pentru tehnologia informației, Daniel Oajdea (independent) au fost în luna aprilie într-o deplasare externă în Guyana Franceză. Motivul?

 

În perioada 20-24 aprilie 2016, la Kourou, a avut loc evenimentul de lansare a satelitului Sentinel-1B din programul Copernicus.

 

Cei doi deputați români au fost invitați la eveniment de Agenția Spațială Europeană (ESA). Pentru cele cinci zile petrecute în Guyana Franceză, Camera Deputaților a scos din buzunar 13.438 de lei. Banii le-au ajuns deputaților doar pentru biletele de avion București-Paris și retur, și o parte din cazare. Restul a fost plătit de ESA.

 

(Sursa: EVZ.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments