Coșmar pentru o ieșeancă. Copilul său, în vârstă de patru ani, a căzut de la etajul trei al unui bloc din Tomești. În timp ce femeia se afla în bucătărie, acesta s-a suit pe geamul de la sufragerie și a căzut în exterior.
Căderea s-a produs pe un tufiș fapt care a atenuat impactul. Copilul a suferit o fractură de umăr și una la nivelul brațului, relatează „Ziarul de Iași”.
Primii care au sărit în ajutorul micuțului au fost vecinii. Imediat după ce a auzit gălăgie a coborât și mama copilului aflată în stare de șoc în urma celor întâmplate.
Martorii susțin că mama locuiește singură împreună cu copilul și că tatăl acestuia este plecat la muncă în Anglia. Tot ei mai povestesc că atunci când au ajuns lângă copil acesta avea ochii dați peste cap și i-au făcut respirație gură la gură după care și-a revenit.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță pentru acordarea primului ajutor și transportul copilului la spital. Poliția face cercetări pentru a stabili cauzele producerii incidentului.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)