Autoritățile franceze l-au identificat pe liderul atacurilor teroriste din 13 noiembrie 2015 din Paris, iar acesta nu este Abdelhamid Abaaoud, terorist ucis la câteva zile după atentat, cum se speculase inițial. Oficialii nu precizează însă numele persoanei considerate a fi capul rețelei.
Informațiile provin din documente oficiale publicate recent ce citează mărturia lui Bernard Bajolet, șeful Direcției Generale de Securitate Externă, în cadrul unei audieri desfășurate pe 24 mai, cu ușile închise, privind operațiunile antiteroriste ale Franței.
„Este adevărat că Abaaoud a fost un coordonator, dar nu a fost comandantul”, a declarat Bajolet, potrivit Agerpres. „Știm cine este comandantul, dar voi păstra discreția asupra acestui subiect. Avem acum o bună cunoaștere a organigramei … Am făcut progrese cu privire la aceste subiecte, prin urmare avem o idee despre identitatea comandantului atacurilor”, a spus oficialul francez.
Abdelhamid Abaaoud a fost considerat inițial liderul rețelei teroriste ce a organizat atentatele teroriste comise la sala de concerte Bataclan, la cafenele și restaurante în Paris, precum și la Stade de France, care a dus la moartea a 130 de persoane.
(Sursa: b1.ro)