Șeful ANP se pensionează de la 1 august. Problema în penitenciare rămâne

0
122

În plină criză în închisorile din România, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se pregăteşte de pensionare.

 

Potrivit jurnaliştilor de la Hotnews.ro, Claudiu Bejan, care conduce ANP din 2013, ar urma să se pensioneze de la 1 august. Decizia vine în contextul în care, încă din decembrie, ministrul Justiţiei, şi-a exprimat în mai multe rânduri nemulţumirea în legătură cu activitatea conducerii Administraţiei Penitenciarelor

 

Ministrul Justiției spunea azi că nu a luat în calcul cererea de demisie a lui Claudiu Bejan, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor. „Măsurile administrative nu pot fi adoptate în situații de criză”, a precizat ea.

 

„Nu am luat în calcul niciun fel de cerere de demisie, pentru că suntem într-o situație de criză și, cum am spus și ieri cu privire la adoptarea unor măsuri legislative în situații de criză, tot așa spun că și măsurile administrative nu pot fi adoptate în situații de criză. Nu servește nimănui acum o schimbare a conducerii ANP, ceea ce nu înseamnă că nu evaluez foarte serios performanța managerială a conducerii ANP. De altfel, lucrez și pentru schimbarea condițiilor de evaluare a performanței la nivelul ANP. Dar nu pe criză, lucram la asta de dinainte”, a declarat Raluca Prună.

 

Întrebată dacă este mulțumită de activitatea conducerii ANP, Raluca Prună a răspuns că nu. „Dumneavoastră ce credeți? Când eu m-am exprimat public, cred că aveți răspunsul de când am ieșit public în decembrie și răspunsul e că nu sunt mulțumită. Am mai spus, avem niște reguli în această țară, trebuie să lucrez cu această instituție și cred că e în interesul persoanee condamnate. Noi, sigur facem rating aici, dar interesul prim este al persoanei condamnate, al victimelor de care noi uităm și al societății în sens larg este ca Ministerul Justiției să conlucreze cu ANP”, a precizat ministrul Justiției.

 

Declarațiile ministrului au venit în această dimineață după ce, în ultimele zile, revoltele din penitenciare au luat amploare. În toate închisorile din ţară unde s-au revoltat condamnaţii, 1.400 de deţinuţi sunt în greva foamei. Ei cer mâncare mai bună şi condiţii mai bune în celule.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments