Simona Halep, locul 5 WTA, a anunţat că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, într-un mesaj postat, vineri, pe pagina personală de Facebook.
„Regret să vă anunț că am decis că nu voi participa la Jocurile Olimpice de la Rio. Motivul deciziei mele este îngrijorarea vis-a-vis de pericolul pe care îl poate implica virusul Zika. După numeroase discuții cu medici și familia, am ajuns la concluzia că riscurile sunt mult prea mari pentru cariera mea sportivă și pentru sănătatea mea, mai ales ca femeie.
Familia este mult prea importantă pentru mine, nu pot risca să nu îmi pot clădi una proprie, după încheirea carierei în tenis. Știu că Jocurile Olimpice reprezintă un eveniment foarte important și regret cu adevărat circumstanțele.
Sper ca și Comitetul Olimpic și Sportiv Român și românii să respecte decizia mea. Le urez succes tuturor participanților, în special delegației noastre. Voi continua să joc și să reprezint cu mândrie România la cât mai multe turnee, așa cum fac și acum în cadrul turneului BRD Bucharest Open”, a fost mesajul postat de Simona.
Halep a participat la JO 2012, la Londra, dar a fost învinsă în primul tur la simplu cu 4-6, 2-6 de kazaha Yaroslava Shvedova. Şapte români erau calificaţi pentru turneul de tenis de la Rio, Simona Halep – simplu, Irina Begu, Monica Niculescu – simplu şi dublu, Horia Tecău şi Florin Mergea – dublu, Andreea Mitu şi Raluca Olaru – dublu. Prin retragerea Simonei Halep, una dintre pretendente la medalii la JO 2016 (simplu şi chiar dublu mixt, alături de Horia Tecău), delegaţia României pentru Rio numără 103 sportivi calificaţi.
Halep nu este singurul nume mare al tenisului mondial care nu va ajunge la Rio din cauza virusului Zika. Milos Raonic a anunţat şi el vineri seară că nu va reprezenta Canada la Jocurile Olimpice.
În urmă cu o lună, autorităţile braziliene au anunţat că numărul cazurilor de infecţii cu Zika din Brazilia a scăzut vertiginos. Riscul ca atleţii şi publicul care va asista la JO să se infecteze este minim în august, când vremea este relativ rece şi uscată, şi având în vedere măsurile de prevenţie luate împotriva transmiterii Zika, au subliniat atunci autorităţile braziliene.
Directoarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Chan, îndemna la începutul lunii iunie la o examinare a riscurilor unei menţineri a Jocurilor în august, „având în vedere nivelul actual al îngrijorării la nivel internaţional”.
În total 151 de cercetători au trimis în luna mai o scrisoare deschisă OMS, în care îndemnau la o amânare sau la o mutare a JO.
OMS a declarat în februarie o urgenţă la nivel internaţional în legătură cu virusul Zika. Acesta le provoacă adulţilor doar simptomele unei gripe inofensive, însă provoacă microencefalie bebeluşilor ale căror mame sunt infectate în timpul sarcinii.
(Sursa: digisport.ro)