Zeci de deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi se aflau, duminică, în refuz de hrană, iar trei dintre ei s-au urcat din nou pe acoperişul clădirii principale a instituţiei. De câteva zile, conducerea penitenciarului ieşean nu a mai oferit nicio informaţie legată de protestul deţinuţilor.
Protestele la Penitenciarul ieşean au continuat şi duminică, câteva zeci de deţinuţii refuzând masa, în semn de protest faţă de condiţiile din această unitate, susţin surse din cadrul instituţiei. Totodată, trei deţinuţi au protestat, timp de câteva ore, pe acoperiş, informează „Adevărul”.
Deţinuţii ieşeni cer în continuare demisia şefului Penitenciarului Iaşi, Marius Vulpe, numit de ministrul Justiţiei, Raluca Prună, în funcția de director al Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor, începând cu 1 august. Protestele deţinuţilor la Penitenciarul din Iaşi au început luni, cei încarceraţi formulând şi o listă cu revendicări pe care au înaintat-o conducerii instituţiei.
Printre solicitări se numără creşterea calităţii hranei oferite deţinuţilor, program extins de vizionare TV şi stoparea agresiunilor gardienilor la adresa celor încarceraţi la Penitenciarul Iaşi. Vineri, un deţinut a încercat să se sinucidă, înghiţind mai multe medicamente şi tăindu-se cu o lamă pe braţe, însă nu s-a stabilit dacă gestul bărbatului are legătură cu protestele declanşate la începutul săptămânii în Penitenciarul Iaşi.
De câteva zile, conducerea penitenciarului ieşean nu a mai oferit nici o informaţie legată de protestul deţinuţilor. Proteste similare au avut loc, în această săptămână, în mai multe penitenciare din ţară.
(Sursa: adevarul.ro)