Iași Free City Tours demarează cea de a doua ediție de prezentare şi promovare turistică a Iaşului

0
100

În fiecare zi de la ora 09.30, toți cei interesați de poveştile Iașului, pornesc pe traseu, însoțiți de ghizi–voluntari, de la statuia lui Al. I Cuza din Piața Unirii. Astfel spunem Bun Venit vizitatorilor orașului și promovăm câteva dintre cele mai importante obiective turistice, printre care menționăm Statuia lui Ștefan cel Mare, Teatrul Național Iași, Biserica Trei Ierarhi, Catedrala Catolică Nouă, în total 24 de obiective turistice.

 

Dorim să facem cunoscut Iaşul prin realizarea de tururi gratuite, în română, engleză şi, în premieră, în franceză, pe durata a două ore

 

Ghizi vor fi trei liceeni voluntari: Matei Bărhălescu, Daria Constantin şi Cristiana Buzea.

 

Ediția pilot din vacanţa de vară 2015 a însumat peste 800 de participanți din care aproximativ 80% au fost străini în tururile pietonale.

 

Parteneri în proiect: Complexul Național Muzeal Moldova, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Centrul de Informare Turistică Iași, Institutul Cultural Francez, British Council, Iași Airport, Centrul de Promovare Turistică Golia, Palas Iași.

 

Înscrierea persoanelor interesate se face zilnic, la tel. 0737004702

Pentru mai multe informații, ne găsiți pe:  www.facebook.com/FreeIasiCityTour

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments