Vasluian mort pe combină, în timpul treieratului

0
98

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui a început o anchetă în cazul unui bărbat în vârstă de 46 de ani, din Puieşti, şofer pe un utilaj agricol, care a decedat pe câmp. Şoferul a fost găsit decedat, în timpul programului de lucru, chiar lângă combina pe care o conducea, de către colegii săi, cu care se afla la treierat.

 

„Din primele informaţii, se pare că bărbatul ar fi consumat alcool cu o seară înainte de producerea evenimentului, iar pe parcursul programului, nu s-a hidratat suficient, cu toate că temperaturile au fost ridicate. Sunt aşteptate concluziile medico-legale. Bărbatul nu muncea la negru, era angajat cu forme legale. Dacă se va constata că angajatorul a avut o vină pentru cele întâmplate, vor fi luate măsurile legale”, a declarat Gheorghe Chirvase, inspector-şef al ITM Vaslui.

 

Poliţiştii efectuează, de asemenea, cercetări în acest caz.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments