Emacu i-a luat scaunul lui Movilă. Fuziunea cu UNPR aduce schimbări la vârful PMP Iași

0
176

Deputatul UNPR de Iaşi Gheorghe Emacu a fost desemnat ieri, lider interimar al filialei ieşene a PMP, după ce UNPR a fuzionat prin absorbţie cu partidul condus de Traian Băsescu.

 

Fostul lider al PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă, a fost numit prim-vicepreşedinte al filialei Iaşi a PMP. În acest moment, după fuziune, PMP Iaşi are un număr de trei deputaţi: cei doi menționați, plus medicul oftalmolog Camelia Bogdănici.

 

„Gheorghe Emacu va fi preşedinte al filialei din Iaşi, iar Petru Movilă va fi prim-vicepreşedinte, dar şi primul pe lista de deputaţi pentru alegerile parlamentare din acest an“, a declarat ieri presei liderul PMP Traian Băsescu.

 

În momentul anunţării fuziunii celor două partide, liderul UNPR Iaşi, Gheorghe Emacu, declara că nu ştie dacă va intra în PMP:

„Am luat act de decizia Comitetului Executiv Naţional al UNPR. Nu am participat la reuniune. Am transmis o altă propunere, respectiv să rămânem pe picioarele noastre şi eventual să mergem într-o alianţă cu un alt partid la parlamentare. Decizia a fost alta, aşa că voi decide în perioada imediat următoare ce voi face“.

 

Funcţia primită de la centru se pare însă că l-a adus pe Emacu la sentimente mai bune faţă de PMP şi Băsescu.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments