Astăzi, 24 iulie 2016, Poliţia de Frontieră Română aniversează 152 ani de existenţă instituţională.
Semnarea la 24 iulie 1864, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretului prin care se realiza unirea corpurilor grănicereşti din Ţara Românească şi Moldova, a devenit un moment istoric important pentru Poliţia de Frontieră, fiind data de recunoaştere a identităţii instituţionale şi de asemenea temelia organizării moderne de astăzi, care funcţionează la standarde europene.
Pentru a sărbători aceasta zi de o importanţă deosebită pentru fiecare poliţist de frontieră, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a fost organizată o suită de activităţi.
În perioada 12 – 23 iulie a.c., atât la nivelul I.T.P.F. Iaşi cât şi la structurile subordonate, au fost organizate diferite competiţii sportive, la care au participat atât poliţişti de frontieră cât şi reprezentanţii instituţiilor cu care inspectoratul cooperează. Din aceste activităţi dedicate Zilei de 24 Iulie, nu puteau lipsi copiii -comorile de preţ ale poliţiştilor de frontieră. Astfel pentru micuţi a fost organizat în ziua de 16 iulie, în Parcul Expoziţiei Iaşi, Crosul Copiilor. Pentru că ei sunt cei care aduc bucurii părinţilor în fiecare secundă, a fost rândul poliţiştilor de frontieră să le aducă câte un zâmbet pe faţă. La finalul competiţiei au fost prezentate exerciţii demonstrative privind dresajul câinilor de serviciu, micuţii fiind fascinaţi de prestaţiile „poliţiştilor patrupezi”. În Poligonul Şorogari, a fost organizată Cupa Tragerilor Precise la Tir, la care au participat 24 de poliţişti de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră Bivolari, Iaşi, Ţuţora, Răducăneni şi a aparatului propriu. În aceeaşi zi, pentru puţin timp reprezentanţii mass-media au renunţat la condeie şi şi-au arătat măiestria în mânuirea armei la Cupa presei la tir.
Suita activităţilor organizate, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, cu prilejul sărbatoririi a 152 ani de la înfiinţarea armei care vegheză la graniţa României, s-a încheia în data 23 iulie a.c., cu două evenimente importante. Primul – şedinţa festivă, desfăşurată la sediul instituţiei, la care ne-au onorat cu prezenţa reprentanţii Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, Primăriei Municipiului Iaşi, Departamentului Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova şi ai instituţiilor cu care Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi colaborează pentru îndeplinirea cu succes a atribuţiilor. Evenimentul a debutat cu transmiterea mesajelor de felicitare adresate poliţiştilor de frontieră, au fost înmânate Diplome de merit poliţiştilor de frontieră pentru îndeplinirea deosebită a atribuţiilor de serviciu şi a misiunilor. În acelaşi cadru festiv câştigătorii tuturor competiţiilor organizate cu prilejul Zilei de 24 Iulie au fost premiaţi, primind cupe, medalii şi diplome.
Cel de al doilea eveniment organizat, în data 23 iulie a.c., nu putea fi altul decât unul dedicat ieşenilor respectiv prezentarea, în Piața Palatului Culturii, a tehnicii şi aparaturii folosite de polițiștii de frontieră pentru executarea misiunilor specifice de supraveghere şi control a frontierei de stat.
Activităţile din perioada 12 – 23 iulie a.c., s-au desfășurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, Asociaţiei Sportive „PRUTUL” și organizației sindicale PRO LEX.
Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontiera Iaşi felicită poliţiştii de frontieră pentru îndeplinirea cu profesionalism a atribuţiilor conferite de lege, mulţumeşte famiilor pentru susţinerea în efortul pe care îl depun colegii noştri zi de zi la frontiera ţării şi transmite un sincer La mulţi ani!