Un irakian a fost arestat la Lodz, în centrul Poloniei, după ce asupra sa au fost descoperiţi explozibili, a declarat o purtătoare de cuvânt a Parchetului, Beata Marczak, citată de La Repubblica, potrivit News.ro.
Potrivit oficialului, bărbatul de 40 de ani, care a fost interogat de Poliţie şi plasat în arest preventiv timp de două luni, avea o cantitate foarte mică de explozibili, care nu ar fi fost suficientă pentru o explozie.
În aceste condiţii, „nu există elemente pentru a-l acuza de terorism”, a precizat Marczak. El riscă, însă, până la opt ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat de deţinere ilegală de substanţe explozibile.
Autorităţile încearcă în prezent să stabilească în primul rând identitatea irakianului, care nu avea asupra sa documente şi care nu are un domiciliu fix.
Arestarea sa vine cu câteva zile înainte de o vizită la Cracovia a Papei Francisc, ce va avea loc pe 25-31 iulie. Potrivit presei poloneze, urme de explozibili au fost detectate la Cracovia, pe unde ar fi trecut recent irakianul arestat.
(Sursa: digi24.ro)