Primele efecte ale virusului Zika în Europa. În Spania s-a născut primul bebeluş cu microcefalie din Europa, după ce mama sa a fost infectată cu virusul Zika în timpul sarcinii, au anunţat autorităţile medicale de la Madrid.
Potrivit oficialilor spanioli, mama copilului a fost infectată cu virusul Zika la începutul acestui an, după ce a vizitat Columbia. Femeia a fost diagnosticată cu virusul Zika dar a decis să păstreze copilul, a declarat un purtător de cuvânt al autorităţilor medicale spaniole.
În America de Sud sunt peste 1,6 milioane de femei însărcinate care ar putea avea virusul Zika.
(Sursa: digi24.ro)