H&M va deschide, în această toamnă, un magazin la IULIUS MALL IAŞI

0
208

Grupul Iulius şi H&M au semnat un nou parteneriat, prin care retailerul internaţional va inaugura, în această toamnă, un magazin în Iulius Mall Iaşi. Aceasta va fi cea de-a doua unitate H&M din Iaşi, după cea inaugurată în 2012, tot în reţeaua Iulius, în ansamblul multifuncţional Palas.

 

Magazinul din Iulius Mall va avea o suprafaţă generoasă, de 1.500 mp, desfăşurată pe două niveluri.

 

În reţeaua naţională a grupului Iulius, brandul suedez este prezent din anul 2011, cu magazine la Iulius Mall Timişoara şi Iulius Mall Cluj, iar din 2012, la Palas Mall şi Iulius Mall Suceava.

 

H&M este unul dintre cei mai mari retaileri de fashion din lume şi deţine în România 46 de magazine. Colecţiile H&M includ articole casual şi piese moderne pentru femei, articole de zi cu zi pentru bărbaţi, precum şi colecţii pentru copii şi adolescenţi, accesorii, lenjerie intimă şi articole sport.

 

Despre Iulius Mall Iaşi

Iulius Mall Iaşi a fost inaugurat în aprilie 2000, la acea dată fiind primul mall construit în afara Bucureştiului şi al doilea din ţară. Destinaţia de shopping care a dat startul unui nou stil de viaţă include 200 de magazine ale unor renumite branduri internaţionale, cinematograf multiplex Cinema City, o zonă de food court, supermarket Carrefour Market, restaurante, cafenele, cofetării, club de bowling şi biliard, precum şi un spaţiu de joacă pentru copii.

 

Grupul Iulius are o experienţă de peste 20 ani în retailul modern, fiind cel mai mare dezvoltator şi operator de proiecte multifuncționale din România.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments