Procurorii Curţii de Apel Bucureşti fac la această oră percheziţii la sediul companiei Energy Holding, societate deţinută de controversatul om de afaceri Bogdan Buzăianu. Procurorii şi poliţiştii cercetează firma pentru suspiciuni de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare.
Polițișții și procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București efectuează 22 de percheziții la această oră. Sunt făcute verificări în privința a două firme și a două persoane juridice care au deja calitatea de suspect.
Una dintre firme este Energy Holding, deținută de Bogdan Buzăianu, iar suspiciunile sunt legate de o serie de tranzacții făcute în cursul anului 2009 de această companie cu altă societate vizată de aceste cercetări. Tranzacțiile vizau contracte de consultanță și contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri care erau mult supraevaluate. Motiv pentru care bugetul de stat a fost prejudiciat prin deducerea cheltuielilor acestei societăți.
Momentan prejudiciul este estimat la aproximativ 500000 de euro, însă anchetatorii au indicii că acesta ar fi în realitate mult mai mare.
(Sursa: digi24.ro)