Sună frumos: putem circula unde vrem, traficul spre şi dinspre Moldova fraţilor noştri creşte, vămile din Iaşi sunt amplasate „strategic”, la graniţa Uniunii Europene. Realitatea: cozi imense, mizerie în straturi sedimentare, complicităţi sfidătoare între vameşi, poliţişti şi şmecheri. Parcă-i un blestem: ca să te bucuri de un drept, trebuie întâi să înjuri, să plângi, să-ţi smulgi părul din cap. Moartea normalităţii naşte monştrii frustării.
O excursie banală până în Republica Moldova croieşte o palmă peste gura optimistului din tine şi te trimite la cutiuţa cu Rudotel.
Diferenţă de atitudine
După un drum de aproape o oră, am ajuns din Iaşi la Vama Albiţa. În vamă, doar două maşini. Se apropie un vameş de maşină. Dau geamul jos. „Actele!“, îmi spune el, pe un ton sictirit. „Bună ziua. Poftim actele“, îi răspund. Mi le ia, se uită la mine, se uită în maşină. „Singur?“, mă întreabă, de parcă nu văzuse. „Singur“, îi răspund eu. „Unde mergeţi?“, „Până în vamă“, îi spun. „În vamă? Azi?“, îmi zice el, uitându-se nedumerit. „Da. De ce?“, răspund sec. „Ha! Păi nu vedeţi ce coadă e?“, îmi zice, pe un ton arogant. Zic „asta e“ şi merg mai departe.
Vine şi poliţistul de frontieră, se uită în maşină şi trec mai departe.
Ajung la Leuşeni, adică la graniţa moldovenească. Aici, vama curată, flori, spaţii verzi. Eram categoric în altă ţară. Dar, culmea, o ţară care nu este membru în UE, aşa cum suntem noi. „Bună ziua. Actele dumneavoastră“, mă întâmpină vameşul moldovean. I le dau, plătesc vignieta, vine şi poliţistul de frontieră, care, după ce verifică maşinacare nu uită să-mi ureze „Drum bun“.
Nesimţirea, cuvântul de ordine
Trec de vamă, fac o pauză de câteva minute şi fac cale întoarsă. În vamă la ei sunt întâmpinat din nou cu acelaşi bun-simţ. Înainte de a mă îndrepta spre vama noastră, mă opresc la toaletă. Plătesc taxa şi intru. Înăuntru – curat, totul arată aşa cum ar trebui să fie într-o toaletă civilizată.
La întoarcere, în vama noastră, o coadă de cel puţin un kilometru. Se stă pe trei benzi, teoretic: una pentru români, una pentru moldoveni şi una pentru autocare.
Mă aşez pe banda pentru români, cea mai mare, de altfel. Pe lângă mine trec mai multe autoturisme până cozile ajung să aibă cam aceleaşi dimensiuni. Două maşini în faţa mea, un vehicul cu numere de Republica Moldova.
După vreo 15 minute de aşteptare, coada se pune în mişcare. Asta până la maşina moldoveanului, care lasă să treacă de pe cealaltă bandă alte patru maşini cu numere de Moldova. Aveam să aflu mai târziu că se cunoşteau.
După ce mai înaintăm puţin, povestea se repetă: moldoveanul mai lasă vreo trei maşini cu numere de Moldova să treacă în faţa lui.
În acel moment, din maşina aflată în faţa mea coboară o tânără care merge şi-i cere explicaţii moldoveanului. „Da’ ci, ti grăbeşti?!“, îi spune fetei moldoveanul în pantaloni scurţi şi maiou şi tuns periuţă, în genul soldaţilor ruşi de altă dată.
Primele trei fotografii sunt din toaleta Vamei Albiţa, ultima dintr-un punct de trecere din Ungaria. Inclusiv de asta Ungaria e în faţa României cam în toate topurile
Mizeria-i la ea acasă
Pe măsură ce te apropii de vama românească, încep “să răsară”, ca de nicăieri, cutii de bere aruncate pe jos, pachete de ţigări mototolite sau nu, Pet-uri goale, ghemotoace de hârtie, chiştoace de ţigări. Într-un cuvânt: mizerie. Multă mizerie, dar şi multă delăsare.
Dar cel mai tare deranjează celebra deja mâzgă – sau cum s-o mai numi – formată din pietricele, resturi de orice, omogenizate cu mult praf, probabil în urma unor ploi, ce se formează la marginea bordurilor, în locuri unde nimeni nu a mai dat cu o mătură sau cu un furtun cu apă, posibil cam de când a fost făcută Vama.
Toaleta, sub orice critică
La vama noastră, pe partea stângă, se află toaleta. Sunt două intrări, dar pe niciuna nu scrie care e pentru femei şi care pentru bărbaţi. Înăuntru, o imagine desprinsă parcă din filmele făcute despre România imediat după Revoluţie. Pe jos, multă mizerie. Vopseaua uşilor, scorojită. Uşile de la toalete, fără mânere. Toalete murdare. Pisoare ruginite şi pline de mizerie. La unele dintre toalete apa nu funcţionează. Iar mirosul… greu de descris în cuvinte. Ies repede afară, răpus de mirosul dinăuntru. E una dintre dileme existenţiale ale omului: fac pe mine sau rămân cu un miros traumatizant în creier, timp de mai multe ore?
Ce părere au oamenii despre toaleta unei vămi de la poarta Uniunii Europene? „E o bătaie de joc! Aşa înţelege Statul român să ne trateze pe noi şi pe cei care vin la noi în ţară“, spune, cu năduf, Narcis, unul dintre românii care aşteaptă să intre în ţară.
„La noi nu e aşa. Nu ştiu ce să zic. Poate că nici oamenii nu păstrează curat. Dar, chiar şi aşa, nu mi se pare normal să fie lăsat totul în voia sorţii“, zice Elena, o moldoveancă ce tranzitează România în drum spre Italia.
„Joia moldovenilor”
Apropo de Italia, când am ajuns să stau de vorbă cu vameşii români, am aflat de ce a trebuit să aştept mai bine de trei ore în vamă. „Dom’le, e joi azi. Pleacă moldovenii în Italia. Ce v-a trebuit să veniţi azi?! Mai citiţi un «google» să vedeţi că e jale azi în vamă“, îmi explică un vameş care transpira din abundenţă.
Despre starea deplorabilă a toaletelor spune pe un ton iritat: „Da’ ce mă întrebi pe mine? Ce, eu trebuie să fac curat la budă?! Dacă oamenii sunt nesimţiţi şi nu au grijă, trebuie să mă duc să spăl eu în urma lor?!“
Maşini de marfă şi autocare, pe la„Corpul Diplomatic”
Când intri în vama propriu-zisă, sunt patru culoare. Pe unul stau autocarele, pe altul moldovenii, pe altul românii, iar unul este pentru „Corpul Diplomatic“. Vorba vine pentru „Corpul Diplomatic“. Pe acolo trec toţi cei care nu au chef să stea la coadă şi se ştiu, cel mai mai probabil, cu vreun vameş.
Aşa se face că pe lângă noi trec mai multe autoutilitare, dar şi un autocar care face ruta Chişinău – Iaşi. Din autocar coboară doi angajaţi ai firmei de transport, cu mâna plină de paşapoarte. Unul dintre ei se duce la un vameş, discută cu el, râd împreună şi îi dă paşapoartele. După câteva minute, vameşul se întoarce cu paşapoartele, mai discută două minute, după care autocarul trece vama. Restul? Restul stă şi aşteaptă rândul, la Sfântu’ Aşteaptă.
Citește și 5 locuri de groază din spitalele ieșene. Oficial, Iașul stă mai bine la infecții decât toată Europa
„Bătaie de joc e că stau eu în soare!“
După o aşteptare de peste trei ore, calvarul ia sfârşit. Ajung la unul dintre poliţiştii de frontieră pe care îl întreb, în timp ce îşi notează numărul maşinii într-un caiet, dacă nu i se pare a fi o bătaie de joc tot ce se întâmplă în vamă. „Bătaie de joc? Bătaie de joc e că stau eu în soare! Şi trebuie să verific atâtea maşini“, îmi răspunde, tăios. Îi spun că sunt de la un ziar şi că voi scrie experienţa trăită în vamă. Tonul i se schimbă: „E, hai dom’le, ce să facem şi noi? Nu e normal să se stea atât, dar şi noi suntem puţini şi nu vedeţi câţi moldoveni sunt? Nu trebuia nici dumneavoastră să veniţi astăzi…“ Între timp, vine un vameş, îmi ia actele şi, într-un minut, mi-l dă înapoi: „Gata, puteţi trece!“ Ce verificări, ce sistem informatizat, ce scut NATO? „Hai pa, că avem treabă!“
Cozile din vamă te duc în pragul disperării
Autorităţile se plâng de lipsa banilor
Pentru a afla o explicaţie a stării dezastruoase din Vama Albiţa, am încercat să contactăm şefii Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Iaşi, însă aceştia nu au putut fi găsiţi. Oricum, am aflat că nu ar fi avut voie să dea informaţii presei. „De când aparţinem de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice nu mai avem voie să facem aproape nimic. Nu mai avem nici purtător de cuvânt. Legat de problemele din Vama Albiţa, să ştiţi că este aceeaşi în toate vămile din jurul Iaşului. Mai multă lume ne-a sesizat mizeria, dar noi nu avem ce face. Atâta timp cât nu există un buget pentru aşa ceva… Am înţeles că s-ar fi alocat ceva fonduri pentru Albiţa şi Sculeni, dar foarte puţin. Cât priveşte numărul de ore de stat în vamă, asta este cauzat de lipsa personalului. Sunt prea puţini vameşi faţă de afluxul de maşini. E imposibil ca un vameş să verifice 300 de maşini pe zi. Şi se mai vrea să-i şi prindem pe cei care fac trafic. E imposibil!“, ne-a spus, sub protecţia anonimatului, unul dintre angajaţii de la DRAOV Iaşi.