Expertizele tehnice pentru drumul interjudețean Iași-Suceava vor fi finalizate în cel mult o săptămână

0
160

Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a coordonat ieri, întâlnirea de lucru între reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi, reprezentanţii Consiliului Judeţean Suceava şi cei ai proiectantului în vederea accelerării procesului de finalizare a documentaţiilor tehnico-economice pentru modernizarea drumului interjudeţean Iaşi-Suceava.
 

Proiectantul a prezentat stadiul elaborării documentaţiei şi următorii paşi până la finalizarea proiectului. Conform contractului, acesta a transmis până la data de 1 august studiile topografice şi geotehnice, urmând ca până la data de 16 august să finalizeze expertizele tehnice pentru drum şi poduri.Termenul de finalizare a documentaţiei tehnico-economice este 17 septembrie 2016.

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a atras atenţia asupra importanţei respectării termenelor asumate prin contract de proiectant şi şi-a manifestat întreaga disponibilitate de colaborare pentru a avea proiectul gata pentru a fi depus. Termenul de depunere al proiectului este 25 noiembrie 2016.

„Este foarte important ca proiectarea să fie finalizată la timp şi să ţină cont de realităţile din teren, nu doar de măsurătorile cadastrale” a declarat Maricel Popa.

 

Următoarea întalnire a fost stabilită pentru data de 18 august, tot la Iaşi, când se va discuta situaţia obţinerii avizelor necesare lucrării. Totodată, Maricel Popa va lua legătura cu primarii din comunele care nu au transmis până acum proiectantului situaţiile cu privire la lucrările începute sau avute în vedere în zona traversata de traseul drumului judeţean.

„Vrem să permanentizăm aceste întâlniri pentru că este singura formulă în care putem să eficientizăm comunicarea între cei trei parteneri: Consiliul Judeţean Iaşi, Consiliul Judeţean Suceava şi proiectant” a declarat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

 

Proiectul iniţiat de judeţele Iaşi şi Suceava pentru modernizarea cu fonduri europene a unui drum interjudeţean pe o lungime de 172 de kilometri a fost avizat de Consiliul de Dezvoltare Regională Nord-Est şi este cel mai mare proiect de acest gen.

Proiectul va fi finantat prin POR 2014-2020, axa 6 – infrastructură şi are o valoare totală de 79.8 milioane euro.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments