Şase persoane, dintre care doi biciclişti, au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut în comuna Smârdan, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.
Potrivit autorităților, un tânăr de 27 ani din Galaţi, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Smârdan, s-a angajat în depăşirea a doi biciclişti, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar de un tânăr de 25 ani din localitatea Schela, acesta din urmă fiind proiectat în cei doi biciclişti.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului celui de al doilea autoturism, care a fost internat în spital, cât şi a bicicliştilor, în vârstă de 42 şi respectiv 48 de ani, ambii din comuna Smârdan. De asemenea, au mai fost răniţi trei pasageri din al doilea autoturism, de 24, 25 şi respectiv 27 de ani, toţi din localitatea Slobozia Conachi.
Poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au întocmit în acest caz un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
(Sursa: radioiasi.ro)