Liderul facțiunii Stat Islamic din Afganistan și Pakistan a fost ucis într-un atac cu dronă, executat de militarii americani în provincia Nangharhar, a declarat ambasadorul afgan de la Islamabad, citat de Reuters.
„Pot să confirm moartea liderului ISIS din Khurasan, Hafiz Saeed Khan, precum şi a comandanţilor şi jihadiştilor de rang înalt într-un atac cu dronă al Statelor Unite. Acesta a avut loc la 26 iulie în districtul Kot din provincia afgană Nangharhar”, a declarat acesta.
Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al coaliţiei militare americane de la Kabul nu a dorit să confirme informația, susținând că trebuie făcute mai multe investigații în acest caz.
Informații despre moartea lui Khan au existat și la începutul anului, dar ele nu au putut fi confirmate.
(Sursa: b1.ro)