Un petrolier malaezian care transporta 900.000 de litri de motorină a fost deturnat şi dus în apele indoneziene, au anunţat oficiali ai Marinei malaeziene.
Petrolierul MT Vier Harmoni a plecat luni din portul malaezian Tanjung Pelepas când a fost deturnat, au declarat oficiali malaezieni, citaţi de mass media.
Directorul Agenţiei Malaeziene de Administrare a Marinei (MMEA) a scris pe Twitter că se presupune că nava se află acum în largul insulei indoneziene Batam.
Aparent, încărcătura – 900.000 de litri de motorină – pare să valoreze aproximativ 392.795 de dolari.
Identitatea piraţilor nu este cunoscută în acest moment.
(Sursa: Epoch Times România)