Premieră în justiţia ieşană. Un bărbat din comuna Trifeşti a fost trimis în judecată pentru că i-a lăsat singuri acasă pe cei trei băieţi minori şi a plecat la muncă în străinătate.
Constantin Petraru (46 de ani) a fost acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi de abandon de familie şi rele tratamente aplicate minorului.
Anchetatorii susţin că bărbatul i-a înfomentat, bătut şi ameninţat în repetate rânduri pe băieţii săi în vârstă de 11,12 şi 14 ani. Mai mult, în octombrie 2015, a plecat la muncă în Portugalia şi i-a lăsat singuri acasă pe cei trei copii.
Potrivit rechizitoriului, mama celor trei minori a fugit de acasă la începutul anului trecut din cauza bătăilor repetate primite de la soţ şi a plecat la muncă în Italia.
„După plecarea numitei P.P. în Italia, persoanele vătămate (…) au rămas în grija inculpatului Petraru Constantin, dar acesta nu s-a ocupat de creşterea şi educarea lor, frecvent se răzbuna pe aceştia pentru plecarea mamei şi provoca scandaluri pe fondul consumului de alcool, ţipete, injurii, ameninţări, acte de violenţă, motiv pentru care cei trei minori fugeau de acasă, mâncau şi dormeau pe unde apucau”, se arată în rechizitoriu.
Cei trei copii le-au povestit, în septembrie 2015, reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi prin ce chinuri trec şi au fost consultaţi de medicul de famile, care a constatat că nu prezentau urme vizibile de violenţă. În prezenţa unui asistent socila, Petraru şi-a luat angajamentul că nu îi va mai agresa pe băieţi şi va avea grijă de ei, în caz contrar riscând să fie decăzut din drepturile părinteşti.
Tatăl a plecat în Portugalia
„Cu toate acestea la 5.10.2015, deşi era singura persoană care se putea ocupa de îngrijirea minorilor, inculpatul Petraru Constantin i-a părăsit pe aceştia şi a plecat la muncă în Portugalia, lăsându-i pe minori singuri şi fără vreo persoană care să se ocupe de îngrijirea lor, întorcându-se în ţară la începutul anului 2016 ”, se arată în rechizitoriu.
Poliţiştii din comună s-au sesizat din oficiu în acest caz, iar după două săptămâni de la plecarea tatălui cei trei băieţi au fost internaţi în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Minorilor Iaşi.
Au mâncat cartofi şi fasole
„Minorul PPP, fiind cel mai în vârstă, arată că după plecarea tatălui, acesta s-a ocupat de fraţii săi mai mici, gătind pentru aceştia cum învăţase de la mama şi sora sa(…). Analizând fişele matricole şi caracterizările şcolare precum şi rapoartele de evaluare psihologică ale minorilor (…) se observă că aceştia au crescut într-un mediu care nu a permis dezvoltarea normală, fiind mereu puşi la muncă pentru a se întreţine şi agresaţi frecvent de tată. De asemenea, cei trei minori, după plecarea tatălui, au adoptat un comportament antisocial, la limita infracţionalităţii”, se mai menţionează în documentul citat.
Audiat de anchetatori, după ce s-a întors în ţară, Constantin Petraru a declarat că nu şi-a bătut niciodată copii, că înainte de a pleca la muncă în străinătate a rugat un cumnat să-i supravegheze şi le-a lăsat mâncare şi bani.
„Din actele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că în momentul în care inculpatul a părăsit minorii, la domiciliul acestora au rămas câţiva cartofi, fasole şi patru păsări, fără ca inculpatul să fi lăsat vreun ban minorilor, deşi acesta a părăsit domiciliu din luna octombrie 2015 până în luna februarie 2016”, mai spun procurorii.
Cei trei copii au fost internaţi ulterior în Complexul de Servicii Comunitare „Sf. Spiridon” Târgu Frumos, „frecventează cursurile şcolare şi se observă o schimbare pozitivă în comportamentul acestora”.