Atletul Usain Bolt a cucerit cea de-a opta medalie olimpică de aur, după ce a reușit să se impună în finala probei de 200 m din cadrul Jocurilor de la Rio de Janeiro, desfășurată joi seara, ptrivit Agerpres.
Bolt s-a impus în fața canadianului Andre De Grasse, cu un timp de 19sec.78/100.
„Fulgerul” jamaican, care deține și recordul mondial la 200 m (19sec.19/100), a obținut cu această ocazie al doilea său titlu olimpic în Brazilia, după cel de la 100 m, și rămâne în cursa pentru o incredibilă „triplă triplă”, după triumfurile de la Beijing (2008) și Londra (2012) la 100 m, 200 m și 4×100 m.
(Sursa: b1.ro)