În mare se ştie, dar revin cu un indiciu privind rolul Diasporei în biotopul românesc. Cei mai mulţi dintre ei trimit acasă câte 10.000 de euro pe an, adică dublu sau triplu decât salariul anual al partenerului rămas în ţară. Economia românească poate plăti un salariu mediu de 400 de euro, iar „diasporeanul” bagă în economie 800 de euro pe lună.
Cine e curios să vadă cât de mult ne ajută cei plecaţi din ţară, să meargă zilele acestea la Dedeman. Toată luna august a fost omor, cozi interminabile, s-au golit depozitele. Explicaţia: s-au întors „italienii”. Se cumpără în draci centrale termice, parchet, faianţă, pavele, ţevi, corpuri de iluminat, electrocasnice, „italienii” îşi renovează casele, construiesc altele noi în locul celor de chirpici sau deschid noi cartiere acolo unde înainte era câmp. Ce mai face Diaspora? Îşi trage apă în casă, în sfârşit, după 50 de ani de trăit în obscuritate, cu baie făcută la lighean. Se cumpără WC-uri, căzi şi chiuvete în prostie. România are 38% dintre gospodării fără baie în casă, iar statul român n-a putut canaliza investiţiile spre această zonă, pur şi simplu pentru că a stat pe furat şi pentru că nu e capabil de programe naţionale atât de laborioase.
Iar dacă stai să te gândeşti, o parte importantă din succesul Dedeman, cu profitul pe ultimul an de 120 milioane de euro, tigrul Europei de Est, cu cea mai mare rată de creştere, se datorează tocmai celor 3 milioane de „diasporeni” care îşi cheltuie banii în ţară pe materiale de construcţii.
Diaspora îşi face singură baie în casă, poate cum e şi normal, pe cont propriu, dar efectul social e mult mai important de-atât. Un om care are WC civilizat, care dă drumul la apă şi se spală pe mâini, începe să aibă alt respect de sine, începe să-i pese şi cum arată, şi cum îi miroase gura, începe să-şi ţină copiii curaţi, să-i schimbe mai des, să aibă grijă de sănătatea lor şi chiar să-i pună oleacă pe învăţat. De asta politicienii români ar trebui să mulţumească „italienilor”, pentru că unii vorbesc şi pierd vremea, iar ceilalți tac şi fac. Ca exemplu, secretarul de stat care a vrut să facă nişte caravane de 46 milioane de euro a fost retras discret, fără nicio durere în suflet, fără nicio implicare penală, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, după 10 ani în care am avut zeci de caravane de câte 46 milioane de euro, bani furaţi şi cu care s-ar fi putut face sute de mii de toalete în casă. Cam aşa se explică statul pe loc al societăţii româneşti, în care o mie de oameni fac un pas înainte, iar unul singur anulează totul, făcând o mie de paşi înapoi.
Iar zilele trecute, angajatul unuia dintre cei mai mari producători de mobilă din Iaşi mi-a spus că nu mai fac faţă comenzilor, ca şi în fabrică şi cei de la transport sunt epuizaţi, că au împins termenele de livrare de la 30 la 90 de zile şi că până în noiembrie se lucrează la foc continuu. Explicaţia: au venit „italienii” şi îşi iau canapele şi bucătarii moderne. Or fi mulţi cocalari printre ei, eu îi recunosc după tricourile fosforescente pe care le poartă, dar trebuie să fii un mare jeg să le baţi obrazul.
