Peste 90.000 de ţigarete „transportate” cu platforma, descoperite la P.T.F. Albiţa

0
96

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit 92.000 de ţigarete de diferite mărci ascunse în şasiul unei remorci,  tip platformă. 

 

În data de 22 august a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, Oleg C., persoană cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, în vârstă de 38 ani, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor marca Mercedes şi o remorcă tip platformă.

 

 

În baza analizei de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali descoperind, ascunse şi nedeclarate, în două locuri din structura şasiului remorcii, 92.000 de ţigarete de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.

 

Conform prevederilor legale a fost luată măsura ridicării ţigaretelor în valoare totală de 20.700 lei, în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments