Romeo Olteanu rămâne fără business. Fotbal SA se desființează!

0
179

Fotbal SA, una dintre cele mai controversate societăţi aflate în subordinea municipalităţii ieșene, va rămâne fără obiect. Şefii din Primărie lucrează de câteva luni la o nouă organigramă, care ar putea fi aprobată până la sfârşitul acestui an.

 

Una dintre cele mai importante modificări constă în reorganizarea Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public Privat (DAPPP), direcţie condusă de Letiţia Palaga încă de pe vremea când la conducerea oraşului se afla fostul primar Constantin Simirad, scrie „Ziarul de Iași”.

 

Romeo Olteanu va avea mai mult timp de shopping după desființarea SC Fotbal SA

 

Potrivit unor surse din cadrul municipalităţii, DAPPP va fi împărţită în trei direcţii. Una dintre ele va administra fondul locativ de aproape 3.000 de locuinţe aflate în proprietatea municipiului Iaşi, alta va gestiona şi inventaria patrimoniul, în timp ce a treia va adminstra zonele de agrement şi spaţiile comerciale. Actualul director DAPPP va prelua conducerea direcţiei privind gestionarea patrimo­niului. Surse din Primărie au confirmat ieri că intenţia municipalităţii este ca direcţia de spaţii comerciale să preia şi toate spaţiile pe care Primăria le-a predat în ultimii 20 ani către Fotbal SA.

 

Citește și Clanul Olteanu, profituri imense din spaţiile şi terenurile Primăriei

 

Potrivit Ministerului de Finanţe, Fotbal SA a înregistrat în 2015 un profit de 103.597 lei la o cifră de afaceri de 1,27 milioane lei. Societatea Consiliului Local are un număr mediu de 4 angajaţi. Cel mai mare profit din istorie l-a înregistrat în plină criză financiară, în anul 2010, respectiv de 275.472 lei. Conform datelor oficiale, administratori sunt Romeo Olteanu, Seryl Talpalaru, Andrei Trofor, Cosmin Coman şi Lili Damian. Dar, în ultimii doi ani, ultimii trei au plecat din cadrul societăţii. Cu toate acestea, Fotbal SA nu a operat schimbările şi la Registrul Comerţului.

 

Citește și Familia Olteanu: tata ascunde contracte, fiul taie bilete fără contract

 

7Est a relatat în mai multe rânduri despre afacerile de familie pe care Romeo Olteanu le desfășura cu spațiile Primăriei prin intermediul unor firme-paravan administrate de fiul său.

Romeo Olteanu, actualmente consilier judeţean PSD, a ajuns şef la Fotbal SA în ianuarie 2015, după ce în august 2014 şi-a pierdut funcţia de prefect. El a fost implicat atunci într-un controversat accident rutier, în condiţiile în care anterior consumase alcool.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments