Central European Media Enterprises (CME), compania care deţine Pro TV în România, şi-a publicat rezultatele financiare pe primele 9 luni ale acestui an. Pierderea netă la 9 luni a explodat la 173,3 milioane de dolari, faţă de cele 43,3 milioane de dolari, în primele 9 luni ale lui 2012.
Conform comunicatului CME, la care a fost şef Adrian Sârbu până în august 2013, grupul a realizat un venit net trimestrial de 135,8 milioane de dolari, în scădere faţă de perioada similară a anului trecut (140,1 milioane de dolari), potrivit Capital.ro.
Pierderea netă trimestrială s-a ridicat la 23,3 milioane de dolari, faţă de cele 32,6 milioane de dolari cât fusese în perioada similară a anului trecut.
Pro TV a înregistrat în România venituri de 45,7 milioane de dolari, în perioada iulie – septembrie 2013, în creștere cu șase milioane de dolari față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate astăzi.
Însă, operațiunile din România ale Central European Media Enterprises (CME), compania-mamă a Pro TV, au înregistrat pierderi de 3,7 milioane de dolari.
România rămâne țara care a adus cele mai importante venituri CME, companie listată la bursă. Poziționarea României pe primul loc a venit ca urmare a prăbușirii veniturilor CME din Cehia, după creșterea prețurilor la publicitate.
Per total, veniturile companiei-mamă a Pro TV au ajuns la 135,8 milioane de dolari în perioada iulie – septembrie, potrivit datelor publicate de companie. Cifrele sunt într-o ușoară scădere față de aceeași perioadă a anului 2012, când compania de media avea venituri de 140,1 milioane de dolari.
Șefii companiei-mamă a Pro TV își afirmă deschis nemulțumirea față de rezultatele financiare ale Central European Media Enterprises (CME), condusă până în această vară de Adrian Sârbu. Este prima dată când oficialii companiei au poziții atât de tranșante.
Michael Del Nin, unul dintre cei doi directori care l-au înlocuit pe Adrian Sârbu la șefia CME, este dur în declarații: „Eu și Christoph considerăm că acest nivel al performanței este inacceptabil și, de când am ajuns al conducerea CME, ne-am canalizat toată energia pentru a identifica principalele motive ale acestor rezultate financiare și pentru a le îmbunătăți”, potrivit Pagina de Media.
La rândul său, Christoph Mainusch, cel de-al doilea director executiv al companiei a declarat:
„Audiența posturilor noastre ne dă un avantaj important în fața competiției, și intenționăm să profităm de acest lucru concentrându-ne eforturile pe monetizarea audienței noastre. Îmbunătățirea performanțelor operațiunilor din Cehia este o prioritate. Credem că este esențial să reconstruim relațiile cu agențiile și cu clienții în timp ce vom menține creșterile de prețuri de anul acesta.”
CME a avut pierderi de 32,4 milioane de dolari, deși în aceeași perioadă a lui 2012, compania de media avea OIBDA (profitul operațional înainte de depreciere și amortizare) de 3,5 milioane de dolari.
După demisia din august a lui Adrian Sârbu, Central European Media Enterprises Ltd. (CME) a anunţat că directorul financiar şi Vice-Preşedintele au decis să plece şi ei din companie.
(Sursa: realitatea.net)