Bogdan Tănasă, iniţiatorul proiectului Casa Share, îşi continuă campania de suflet. Acesta s-a apucat de construit de la zero a 11-a locuinţă. Totul este posibil cu sprijinul oamenilor cu suflet mare care donează bani şi materiale de construcţie, dar şi a celor care dau o mână de ajutor şi lucrează gratuit zi lumină la amenajarea locuinţei.
De data aceasta, beneficiari sunt un tată şi cei patru copii ai săi din comuna Voineşti. Au ajuns să locuiască într-un bordei improvizat după ce soţia şi doi copii au ars într-un incendiu care le-a mistuit locuinţa. Traumatizaţi, aceştia nici nu mai sperau la un ajutor atât de mare, scrie „Adevărul”.
Sute de oameni admiră proiectul de caritate făcut de Bogdan Tănasă. Iniţiatorul a postat pe pagina de Facebook un anunţ prin care cere ajutorul celor cu suflet mare pentru ca familia din Voineşti să aibă cât mai repede un acoperiş deasupra capului.
„Trebuie să le oferim repede acestor copii traumatizaţi o casă nouă cu toate condiţiile necesare (baie, bucătărie, fiecare patul lui, apă caldă şamd). O să fie nevoie de ajutorul vostru, ataşez aici o listă necesară pentru început, poate reuşim să le adunăm. Avem nevoie şi de voluntari la săpat fundaţia şi cărat molozul, haideţi cu toţii să facem o faptă bună !!!! Vă mulţumesc cu mult respect în numele acestor copii!!’’, este anunţul de pe reţeaua de socializare
După numai câteva zile, un nou anunţ arată că se munceşte de zor la construirea casei.
„Muncim bine!! Am demolat şi curăţat tot locul, aşteptăm voluntarii. Decamdată muncim cu tata, vecinul şi copiii(ajută), săptămâna viitoare vine artileria grea, o parte din băieţii de la mine de la fabrică şi 2 constructori plătiţi! Urmează fundaţia’’, este scris pe reţeaua de socializare.
Proiectul Casa Share a fost iniţiat pe Facebook în urmă cu un an şi jumătate. Până acum au fost ajutate zece familii sărace cărora le-au fost construite case moderne, racordate la toate utilităţile.
(Sursa: adevarul.ro)