Opt români și-au pierdut viața în cutremurul din Italia. Alți 19 români sunt dați dispăruți. În ceea ce îi privește pe cei cinci români răniți, internați în spitale, starea lor este stabilă și viața nu le este pusă în pericol.
Acest bilanț vine la trei zile de la producerea seismului cu magnitudinea 6, soldat, potrivit unui bilanț încă provizoriu, cu 268 de morți, peste 400 de răniți și mii de sinistrați.
Misiunea salvatorilor este aproape imposibilă, pentru că în zonă pământul continuă să se mişte. Au avut loc până acum sute de replici, inclusiv în această dimineaţă. La 5 kilometri de Amatrice a fost înregistrată o replică de 4,7 .
(Sursa: digi24.ro)