Liberalii ieșeni au părăsit sala în timpul ședinței de Consiliu Local. „Ordinea de zi e stufoasă, iar timpul alocat studierii proiectelor a fost scurt!” (VIDEO)

0
119

Consilierii liberali s-au retras azi din ședința de Consiliu Local convocată de executivul ieșean. Este pentru a doua oară când liberalii fac acest gest în scurtul timp care a trecut de la alegerile locale.

 

„Din punctul meu de vedere, ordinea de zi de astăzi este stufoasă”, a declarat Eduard Boz, liderul grupului liberal din CL Iași. În plus, consilierii opoziției au spus că proiectele de hotărâre aferente ordinii de zi au fost transmise în ziua de sâmbătă și nu au avut timp să le studieze, „mai ales că au fost două zile de weekend”. Inițial, liberalii au încercat să invoce faptul că întrunirea nu respectă legea, însă secretarul CL le-a prezentat o decizie a Curții Constituționale care desființa motivația inițială a liberalilor.

 

Legat de timpul scurt alocat studierii hotărârilor supuse aprobării, în număr de aproximativ 50, secretarul CL și alți consilieri PSD au afirmat că activitatea legislativului local nu se desfășoară doar de luni până vineri, ci și în weekend.

 

 

După ce liberalii au părăsit Sala Mare a primăriei, în sala de ședințe au rămas 16 consilieri, 15 dintre fiind din coaliția aflată la putere: PSD-ALDE, plus PMP. Și consilierul independent Andrei Postolache a rămas

 

Pe ordinea de zi au fost trecute aproximativ 50 de proiecte de hotărâre. După plecarea liberalilor din sala de ședințe, plenul CL a votat ordinea de zi.

 

Hotărârile care privesc administrarea patrimoniului public și privat, pentru care este necesar un minim de 18 voturi, au fost amânate.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments