Chemat la discuţii de ministrul Sănătăţii, după ce 17 medici ai SMURD – UPU au anunţat că demisionează, managerul interimar al Spitalului de Urgenţă Bucureşti, Sorin Păun, a demisionat. Înainte ca acesta să ajungă la minister, Vlad Voiculescu discutase timp de 4 ore cu medicii care îl acuză pe manager de comportament abuziv.
Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: „În această seară, doctorul Sorin Păun, managerul interimar al Spitalului Floreasca, mi-a înaintat demisia din funcţia de conducere a unitatii sanitare. În cel mai scurt timp va fi numit un nou manager interimar care să asigure buna funcţionare a acestui spital până la organizarea concursului de ocupare a funcţiei, cel târziu în luna octombrie.
Dincolo de problemele de comunicare dintre doctorul Sorin Păun şi parte a personalului din spital, nimeni nu mi-a adus la cunoştinţă elemente care să pună la îndoiala onestitatea sa şi calităţile recunoscute de medic chirurg.
Ministerul Sănătăţii va acorda în continuare tot sprijinul Spitalului Floreasca pentru remedierea rapidă a situaţiei.”
Cu câteva zeci de minute înainte să fie anunţată demisia managerului, de la discuţiile cu ministrul Dan Voiculescu ieşiseră o delegaţie a demisionarilor şi doctorul Bogdan Opriţă, şeful UPU Floreasca şi coordonator al SMURD Bucureşti. Acesta din urmă a declarat că l-a informat pe ministrul Sănătăţii că 90% din personalul UPU intenţionează să demisioneze, situaţie în care activitatea se va opri în cea mai mare Unitate de Primiri Urgenţe din Bucureşti, în care ajung zilnic, în medie, între 380 şi 420 de pacienţi şi care asigură personalul pentru două unităţi de terapie intensivă, elicopter şi avionul SMURD.
(Sursa: digi24.ro)