Bilanţul dezastrului ecologic de la Slobozia – Grăniceşti, de pe malul râului Suceava, scoate la iveală dimensiunea uriaşă a lipsei de respect pentru mediul înconjurător. În câteva zile au fost dezgropate şi transportate în curtea SC Supermag Imperial SRL Câmpulung Moldovenesc, punct de lucru Slobozia, şase camioane cu deşeuri rezultate din activitatea firmei de reşapat cauciucuri. Asta înseamnă că zeci de tone de deşeuri au ajuns unde nu trebuie şi doar sesizările locuitorilor din zonă şi insistenţa celor de la Comisariatul Judeţean Suceava al Gărzii de Mediu au dus la descoperirea acestui adevărat atentat asupra mediului înconjurător.
„Cele şase camioane cu deşeuri, care înseamnă aproximativ 35 mc de materiale, ridicate din cele două gropi constituite ilegal pe malul râului Suceava în zona Slobozia, au fost transportate în curtea societăţii de la care provin. Reprezentanţii acestei firme au sarcina să le predea unui operator autorizat în vederea eliminării”, a explicat pentru Monitorul de Suceava Adriana Iordache, şefa Comisariatului Judeţean Suceava al Gărzii de Mediu.
În urma excavării celor două perimetre au rezultat două gropi uriaşe, şi numai simpla vizualizare a craterelor oferă dimensiunea colosală a dezastrului ecologic de la care nu s-au dat în lături persoanele din conducerea firmei de reşapat cauciucuri din Slobozia – Grăniceşti.
În două săptămâni trebuie luate măsuri pentru ca fabrica să nu mai polueze mediul înconjurător
În afara faptului că vor trebui să scoată bani din buzunar pentru a incinera ecologic deşeurile scoase la suprafaţă din cele două gropi constituite ilegal pe malul râului Suceava, reprezentanţii Supermag Imperial mai au de îndeplinit şi alte sarcini trasate de autorităţi. Neîndeplinirea acestor obiective va avea ca efect suspendarea autorizaţiei de mediu emisă de Agenţia de Protecţia Mediului Suceava.
Termenul limită până când fabrica de reşapat cauciucuri de la Slobozia va trebui să remedieze toate deficienţele constatate pentru a-şi putea continua activitatea este 15 noiembrie.
Una dintre aceste măsuri prevede etanşeizarea tuturor zonelor exterioare de colectare a pudretei de cauciuc rezultată din sistemele de exhaustare aferente instalaţiei de reşapare a anvelopelor auto, iar o alta se referă la obligativitatea celor de la Supermag Imperial de a lua măsuri pentru a nu depăşi capacitatea de stocare a sacilor din pânză utilizaţi pentru colectarea pudretei de cauciuc. De asemenea, cei de la Supermag Imperial trebuie să asigure etanşeizarea şi acoperirea sacilor cu pudretă de cauciuc depozitaţi în curtea societăţii.
Nereguli una după alta în activitatea firmei de reşapat cauciucuri
Dezastrul ecologic de pe malul râului Suceava, din zona Slobozia, a ieşit la iveală la mijlocul săptămânii trecute, arată Monitorul de Suceava. Totul a plecat de la nemulţumirile sătenilor care au reclamat că firma de reşapat cauciucuri care funcţionează în localitate poluează mediul înconjurător prin faptul că incinerează anvelope, iar fumul rezultat creează un disconfort sporit. Aceste nereguli s-au confirmat, iar cei de la Comisariatul Judeţean Suceava al Gărzii de Mediu au aplicat o amendă de 50.000 de lei, pe care cei de la Supermag Imperial au şi plătit-o.
Ulterior, sătenii din Slobozia au reclamat şi faptul că deşeurile rezultate din activitatea societăţii, însemnând curele uzate şi pudră de cauciuc provenită din tocare, au fost îngropate în zona râului Suceava. După mai multe tentative eşuate de a descoperi aceste gropi ilegale, autorităţile au reuşit să demonstreze că neregulile se confirmă. Ca urmare, s-a solicitat ca perimetrele în care s-au depozitat deşeurile să fie readuse la starea iniţială. Într-o primă fază s-au efectuat săpături şi s-au ridicat cele şase camioane cu deşeuri, iar mai apoi craterele rezultate au fost acoperite cu pământ.
(Sursa: monitorulsv.ro)