Medicul șpăgar de la Neuro a scăpat de arestul la domiciliu

0
184

Magistrații Curţii de Apel Iaşi au decis înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul medicului ieşean Eduard Moldovanu, judecat într-un dosar de luare de mită.

 

Doctorul de la Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iaşi poate, astfel, ieşi din casă, dar nu are voie să discute cu ceilalţi inculpaţi din dosar, colegi de-ai săi de la spital, şi nici cu martorii din dosar. Eduard Moldovanu a fost trimis în judecată la finele săptămânii trecute, alături de asistenta medicală Magdalena Maria Rîndaşu.

 

Potrivit rechizitoriului, procurorii DNA Iaşi au început investigaţia din dosar în decembrie 2015, atunci când s-au sesizat din oficiu că Eduard Moldovanu ar „obţine pentru sine şi pentru conducerea unităţii medicale“ importante sume de bani de la pacienţii care efectuează investigaţii medicale computer-tomograf (CT) şi rezonanţă magnetică (RMN). Procurorii au adunat probe legate de doar şapte acte materiale de luare de mită, a cãror valoare este sub 4.000 de lei.

 

De altfel, în timpul cercetărilor, soţia medicului Eduard Moldovanu a depus, în două rânduri, această sumă la casieria unităţii sanitare, astfel încât spitalul nu s-a mai constituit parte civilă în acest dosar. Imediat dupã flagrant, anchetatorii au descoperit sume impresionante de bani atât în biroul medicului Eduard Moldovanu, cât şi la domiciliul acestuia.

 

„Prin ordonanţa din data de 12.07.2016 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumei de 366.240 de lei, 52.750 de euro, 100 de franci elveţieni, 80 de lire sterline şi 30 de lire turceşti, sume de bani ridicate cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare la domiciliul şi biroul aparţinând inculpatului Moldovanu Eduard“, se arată în rechizitoriu.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments