Doi copii de 7 și 9 ani din Botoșani, găsiți beți mangă pe un câmp. „Fata am crezut că e moartă”

0
1118

Caz șocant la Botoșani, după ce doi frați, de 7 și 9 ani, au fost găsiți inconștienți pe un câmp. Cei doi au fost internați de urgență în spital. Se pare că băieții au luat o sticlă de vin de acasă şi au plecat să o bea împreună pe câmp.

 

Poliţia Botoşani anchetează cazul a doi fraţi în vârstă de 7 şi 9 ani care au fost descoperiţi aproape inconştienţi pe un câmp de pe raza localităţii Blândeşti, copiii fiind ulterior internaţi în spital. Din primele informaţii, fraţii au luat o sticlă de vin de acasă şi au plecat să o bea împreună pe câmp. Incidentul s-a întâmplat vineri după-amiază, în apropierea localităţii Blândeşti, din judeţul Botoşani. Un bărbat a sunat la 112 după ce i-a găsit pe copii aproape inconştienţi pe un câmp.

 

„Este vorba despre doi copii de 7 şi 9 ani găsiţi pe câmp inconştienţi de către un cetăţean. Copiii au început să îşi revină când au fost descoperiţi, dar nu vorbeau. Când am ajuns noi erau conştienţi, dar nu puteau comunica cu salvatorii. Au fost preluaţi de către cele două echipaje care au intervenit şi au fost duşi la spital. Se presupune că au consumat băuturi alcoolice pentru că aveau halenă alcoolică”, a declarat pentru News.ro Dorina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.

 

„Fata am crezut ca e moartă. M-am gândit la o intoxicație. I-am întors pe o parte ca să nu se înece. După aia, fata a început să respire ușor”, a povestit bărbatul care i-a găsit. Potrivit purtătorului ce cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Daniela Gheorghiescu, au fost sesizate atât Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, cât şi serviciul social al Primăriei.

 

(Sursa: libertatea.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments