În perioada 9-11 septembrie va avea loc ultima etapă a Campionatului Național de Turism Sportiv „Ștafeta Munților”, Trofeul „Pro-Parâng”, organizat de către Asociația „Schi Turism Montan Pro-Parâng” Petroșani în Stațiunea Parâng, aflată la 15 km de orașul Petroșani.
În cadrul evenimentului sunt organizate patru probe de concurs: raid montan, orientare, cunoștințe turistice și, ca întotdeauna, proba culturală.
Anul acesta cei de la Asociația „Schi Turism Montan Pro-Parâng” Petroșani au pregătit participanților un traseu montan de poveste.
În cadrul probei de „Raid Montan” – cum este numită drumeția în cadrul campionatului – startul va începe cu o ascensiune pe Vârful Parângul Mic, după care se coboară pe o potecă bine conturată până în punctul de intersecție cu traseul principal de creastă, se continuă pe marcaj bandă roșie până la următoarea intersecție de traseu, unde se face stânga pe marcaj punct galben până la Lacul Mija, apoi se începe urcarea spre platoul Mijei și coborâre spre Lacul Înghețat, tot pe punct galben. Din acest loc se va urmări marcajul cruce galbenă, ce ne va duce spre cele trei lacuri în cascadă: Verde, Mic, Slivei, după care începe urcarea spre Lacul Cârja și se ajunge în traseul principal de creastă, marcajul fiind tot cruce galbenă. La ieșirea pe creasta principală se face dreapta și se urmează marcajul bandă roșie până în ultimul post cu arbitru.
„Orientarea turistică” se va desfășura pe viză, participând toți membrii echipei. Poligonul de orientare are o lungime maximă de 2 km, cu o diferență de nivel de 200 m, și este parcurs înainte de proba de raid montan.
„Cunoștințe teoretice” este organizată în sistem test grilă cu un singur răspuns corect, timpul alocat este de 7 minute și departajarea concurenților se va face în funcție de timpul realizat. Chestionarul va cuprinde un număr de 15 întrebări și fiecare membru al echipei va răspunde la câte cinci întrebări. Întrebările și răspunsurile sunt deja publicate în secțiunea Documentație pe site-ul www.stafetamuntilor.ro .
„Proba culturală” se va susține în seara zilei de sâmbătă, la focul de tabără, în care cei mici și cei mari îi vor încânta pe cei sosiți la eveniment cu muzica folk, poezii și piese de teatru și momente umoristice, unde se va râde și se va cânta până dimineața.
În cadrul Trofeului „Pro-Parâng” pot participa persoane indiferent de condiția fizică, prin alegerea uneia din categoriile juniori, veterani, feminin, open. Părinții care doresc să-și educe copiii într-un spirit eco-sportiv pot participa la categoria family, iar pentru cei sportivi s-a pregătit categoria elite.
Tabăra de corturi va fi amplasată în zona turistică Parâng, lângă Cabana INEFS și sediul Clubului Sportiv Școlar Petroșani.