Te-ai şimţit vreodată un impostor? 70% din oameni au simţit asta în decursul vieţii

0
150

Un sindrom, descoperit pentru prima data acum aproape 40 de ani, este din ce în ce mai răspândit nu doar în lumea vedetelor, ci şi în rândul oamenilor obişnuiţi. Este vorba de Sindromul “Impostorului”, iar studiile arată că 7 din 10 persoane au simţit în decursul vieţii că nu aparţin cu adevărat unei situaţii sau poziţii sociale şi le este teamă ca alte persoane să nu descopere “cine sunt cu adevărat”.

Sentimentul este adesea resimţit de persoanele publice, deoarece acestea au parte de cea mai multă atenţie din partea fanilor, iar aceasta le declanşează o emoţie puternică, care la un moment dat se va transforma în nesiguranţă şi teama ca altcineva să nu afle de această slăbiciune.
Una dintre aceste vedete care a exprimat public că este “un impostor”, este actriţa principală din filmul Titanic, Kate Winslet: “Uneori, când ma trezesc dimineața înainte să merg la o filmare mă gândesc că nu pot să fac asta. Sunt o impostoare”. La rândul său celebra actriţă Michelle Pfeiffer, afirma un lucru asemănător: “Încă gândesc că oamenii vor descoperi că nu sunt prea talentată. Nu sunt cu adevărat foarte bună. Este totul o mare farsă”.

Ieşind din lumea starurilor de la Hollywood, până şi dr. Chan, CEO-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii trăia un sentiment puternic că ar fi un impostor în această lume: “Sunt o grămadă de oameni care cred că sunt un expert. Cum cred asta despre mine toți acești oameni? Sunt mult mai conștient de toate lucrurile pe care nu le știu”.
 

Cum şi de ce apare acest sindrom şi cum putem scăpa de el?

În opinia lui Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, Sindromul Impostorului are la bază un profund sentiment de lipsă de încredere de sine, în valoarea personală şi o stimă de sine scăzută. Coroborat cu o viaţă stresantă, aceste sentimente se acutizează, iar persoana care suferă de acest sindrom va avea senzaţia că nimic din tot ceea ce a realizat până acum şi pentru care a primit aprecieri din partea societăţii, nu este important. “Chiar dacă avem impresia că doar vedetele sunt prinse în acest cerc vicios, de a se considera, la un moment dat impostori, sindromul este la fel de bine răspândit şi în rândul oamenilor care nu se pot bucura de notorietate. Procentul este relativ mare, aproximativ 70% dintre oameni vor simţi acest lucru în decursul vieţii, iar cauzele sunt diverse: de la stres, la un şir de acţiuni nereuşite etc. Totuşi, există câteva tehnici foarte eficiente, pe care le cercetăm şi le aplicăm de foarte mult timp pentru a elimina emoţia primordială şi profundă care provoacă această reacţie în lanţ. Pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 15 ani, există o tehnică pe care am adus-o în România, numită Procesul SleepTalk, în timp ce adulţii pot învăţa să folosească o gamă foarte largă de tehnici şi modalităţi terapeutice şi de dezvoltare personală. Printre aceastea putem enumera Tehnica Resurselor Interioare, Autohipnoza sau Terapia Subliminală”, explică Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

 

 

Eugen Popa (foto) este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments