Liderul autoproclamatei Republici Transnistrene, Evgheni Şevciuc, a semnat un decret privind independenţa regiunii separatiste şi aderarea ei ulterioară la Federaţia Rusă.
Documentul pune în aplicare rezultatele unui referendum din anul 2006, la care 97% dintre transnistreni au votat pentru independenţa regiunii. Decretul semnat de Şevciuc mai prevede şi ajustarea legislaţiei transnistrene la cea rusească.
Astfel, liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuc, a decis legiferarea plebiscitului şi punerea în aplicare a rezultatelor acestuia. În conformitate cu decretul lui Şevciuc, legislaţia transnistreană urmează, de urgenţă, să fie adusă în conformitate cu cea a Rusiei, sugerând Sovietului Suprem de la Tiraspol şi executivului regional să-şi coordoneze activităţile în acest scop.
Autorităţile de la Chişinău nu au comentat, deocamdată, decretul liderului de la Tiraspol. În acelaşi timp, mai mulţi experţi, printre care şi directorul executiv al Asociaţiei Promo-Lex, Ion Manole, califică iniţiativa drept una populistă, în condiţiile în care, în decembrie, în regiune, vor avea loc aşa-zise alegeri prezidenţiale, iar în acest fel Evgheni Şevciuc încearcă să-şi facă capital electoral.
Decretul lui Şevciuc vine pe fundalul unei crize profunde pe care o traversează regiunea controlată de regimul separatist de la Tiraspol, ceea ce a dus la o scădere dramatică a popularităţii liderului transnistrean.
(Sursa: radioiasi.ro)