Un dosar bizar a ajuns pe masa polițiștilor din județul Neamț. Aceștia anchetează un tânăr de 27 de ani care e acuzat că a ucis o iapă după ce a abuzat-o sexual.
Bărbatul a fost trimis în judecată de procurori sub acuzatia de ucidere a animalelor, cu intentie, fără drept. Procesul este pe rolul Judecătoriei Piatra Neamt, a trecut de procedura de Cameră preliminară, fiind deja administrate probe și audiați martori pentru a se stabili dacă inculpatul este vinovat sau nu.
Totul a început în urmă cu doi ani, când un localnic a depus plângere la poliție după ce și-a găsit iapa rănită, într-o baltă de sânge, în curte. Omul a aflat că vecinul său, un tânăr acum în vârstă de 27 de ani, ar fi încercat să abuzeze sexual animalul și l-a torturat prin introducerea unei toporisti în organul genital.
Anchetatorii s-au deplasat în sat si au dat de făptaș în timp ce se plimba pe o ulită, având asupra lui un cuțit cu lama de 11 centimetri și o toporiscă cu lama de 10 centimetri și coada de un metru.
Conform actului de inculpare si procesului verbal de constatare a infracțiunii, hainele tânărului prezentau pete ce păreau a fi de sânge, precum și mai multe fire de păr ce păreau a fi de origine animală. Inițial, supus interogatoriului, suspectul a susținut că nu știe de unde provine sângele de pe hainele lui, asta deoarece obisnuiește să consume destul de des băuturi alcoolice și „își pierde mintile“.
La scurt timp însă, iapa a murit, iar medicul veterinar a stabilit că decesul a avut loc în urma unui „stop cardio-respirator datorat hemoragiei interne, atât la nivelul uterin cât si la nivelul intestinului gros, hemoragie indusă prin introducerea în vagin și rect a unui corp din material dur și tăios“, conform actului de inculpare.
Audiat din nou, tânărul și-a recunoscut faptele, așa că polițiștii au cerut și o expertiză psihiatrică, ce a stabilit că acesta prezintă diagnosticul de zoofilie și etilism acut, dar are discernământul, așa că acum va ajunge în fața magistraților.
(Sursa: libertatea.ro)