Cine a fost mai bun pentru comunitatea ieşeană, Constantin Simirad sau Gheorghe Nichita? Ambii au condus oraşul câte 11 ani. Însumat, un pic mai mult decât două decenii. Suficient pentru mulţi să se căsătorească, să divorţeze, să se nască şi să aibă la rândul lor copii sau, pentru câteva zeci de mii de ieşeni, să se hotărască să moară.
O sinteză obiectivă în doar câteva rânduri a activităţii celor doi este incorectă. Nu ştiu cum sunt foştii primari în particular. La fel ca ceilalţi ieşeni, în urma celor două adminstraţii am rămas cu percepţii ce pot fi înşelătoare. Nu am certitudini, doar impresii.
Cei doi foşti primari ai Iaşului au fost făcuţi din tipuri de aluat complet diferite. Adminstraţia Simirad a avut o imagine nu neapărat cinstită, dacă ne amintim de scandalul „Grădiniţa”, dar nici coruptă. Mai degrabă de mică ciuguleală. Închideţi pentru o clipă ochii şi fixaţi-vă pe trei-patru elemente de la începutul anilor 2000 care vă vin prima dată în minte, când epoca Simirad era la apogeu. Am făcut exerciţiul şi m-am gândit la un Iaşi încremenit în timp, cu principalele străzi curate şi glod în spatele blocurilor, cu oameni înghesuiţi ca sardelele în microbuze, cu multe spaţii verzi. Un oraş ocolit de investiţii importante, în care mare lucru nu se întâmpla.
Un fost colaborator al lui Constantin Simirad mi-a povestit că, atunci când s-a înfiinţat Regiunea de dezvoltare Nord-Est, exista posibilitatea ca sediul acesteia să fie la Iaşi. „Lasă, ce ne trebuie nouă agenţie de dezvoltare?”, ar fi spus Simirad. Sediul este acum la Piatra Neamţ. Pe principiul „ce ne trebuie nouă”, sediile mai multor instituţii importante au fost mutate de la Iaşi la Bacău.
Spre deosebire de perioada Simirad, administraţia Nichita a fost percepută drept una profund coruptă. A fost îndatorat oraşul, multe din uliţele cu glod au fost asfaltate, spaţiul verde a fost ciopârţit, a apărut atât de necesarul pasaj de la Fundaţie sau pasarela de la Ţigarete. Sistemul de termoficare a fost modernizat până la falimentare. Apoi a fost concesionat. Aceeaşi soartă a avut-o şi transportul în comun. Pe fondul unui puternic scandal a luat naştere Palas, care astăzi găzduieşte mii de lucrători în industria IT. A fost o ploaie de bani, mulţi au fost tocaţi inutil, dar au fost realizate şi lucrări cu un caracter ingineresc, total străin epocii Simirad.
Un bun manager public trebuie să întrunească trei mari condiţii: să fie cinstit, să fie competent şi să aibă susţinere politică, adică să aibă instrumente pentru a-şi implementa deciziile. Momente de stabilitate politică au avut amândoi. Nu se pot plânge că nu au fost lăsaţi să conducă oraşul. Totuşi, niciunul dintre cei doi nu a întrunit simultan cele trei condiţii. Simirad nu a avut viziune de manager, iar procurorii se îndoiesc de cinstea lui Nichita.
Cu persoanele închistate nu se poate discuta. Vor replica mereu „ce ne trebuie nouă?”. Cu suma potrivită, se pot găsi căi de comunicare într-o administraţie coruptă. Corupţia generează progres, chiar dacă sub o formă diluată. Şi totuşi, cine a fost mai bun: Simirad sau Nichita?
