Ameninţaţi de Prefectura Vaslui cu procese şi de localnici cu „voinţa poporului“, consilierii locali din Pungeşti s-au strâns, ieri, la a patra şedinţă din acest an pe tema gazelor de şist, votând încă o dată o hotărâre ilegală: interzicerea explorării gazelor de şist în comună.
După două săptămâni de acalmie, atmosfera din Pungeşti s-a inflamat din nou, în această după-amiază, la vestea că în Consiliul Local „se dospeşte“ încă o şedinţă pe problema gazelor de şist. Convocarea şedinţei a fost forţată de o adresă trimisă de la Prefectura Vaslui prin care li s-a cerut pungeştenilor să anuleze hotărârea luată pe 17 octombrie de forul legislativ local privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist. Prefectura a avertizat că, în caz contrar, Consiliul Local Pungeşti va fi acţionat în justiţie, în contencios administrativ.
„JOS PRIMARU’!“
La mijlocul lunii octombrie, cei câţiva sute de locuitori ai comunei, angajaţi în proporţie cvasi-majoritară împotriva firmei americane Chevron, care a primit undă verde pentru explorarea gazelor de şist, au explicat în faţa camerelor de luat vederi că nu există cale de mediere. Principiul enunţat, pe fondul emoţiei ultramediatizării protestului, a fost „Ori noi, ori Chevron-ul!“. În condiţiile date, cam 150 dintre oamenii locului s-au adunat, astăzi, în faţa primăriei şi au cerut să fie prezenţi la şedinţa de consiliu local anunţată pentru ora 14:00.
Pe ordinea de zi au fost trei proiecte. Primul a vizat revocarea hotărârii 42/2013, cea de pe 17 octombrie, prin care s-a interzis explorarea si exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei. La al doilea proiect s-a cerut votul pentru organizarea sau nu a referendumului local din 24 noiembrie pentru consultarea cetăţenilor comunei cu privire la explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei Pungeşti. La al treilea punct a fost supusă votului consilierilor o rectificare bugetară, cea cu numărul patru din acest an.
Pe fondul tensiunii cu potenţial exploziv, şefii primăriei au decis mutarea şedinţei de Consiliu Local la căminul cultural din Pungeşti, unde să încapă toţi localnicii, tineri sau bătrâni, cu sau fără carte, dornici de dezbatere publică. Votul a fost previzibil, în condiţiile presiunii mulţimii, care a scandat, timp de două ore, mobilizată de portavocea ieşeanului Constantin Pâslaru, de la Partidul Ecologist Român, „Nu vrem gaze de şist!“, „Jos primaru’!“ sau „Jos Buzatu (n.r. – preşedintele Consiliului Judeţ ean Vaslui)!“.
În unanimitate, toţi cei 12 consilieri prezenţi la şedinţă, din 13 posibili, au decis să respingă revocarea, să organizeze referendum local în noiembrie şi să rectifice bugetul. CL Pungeşti a interzis din nou explorarea şi exploatarea gazelor de şist în comună. Este a patra şedinţă, din februarie şi până acum, organizată la Pungeşti pe tema gazelor de şist, iar scorul a devenit de ieri 3-1. De trei ori aleşii locali s-au opus industrializării localităţii, o dată au fost „pentru“.
„NU MĂ IUBIŢI“
„Prin adresa de la Prefectură ni s-a cerut revocarea hotărârii din 17 octombrie, cu argumentul că este nelegală. Ştiu că mulţi dintre voi nu mă iubiţi, dar cu toate acestea voi vota împotriva revocării. Trebuie să ştiţi că ne va aştepta un proces în instanţă pe care e posibil să-l pierdem“, a spus, într-un discurs uşor incoerent, Vasile Voinea, viceprimar şi consilier local PNL. La şedinţă a fost prezent un singur reprezentant de „la judeţ“, subprefectul Andrei Puică. „Vom ataca în contencios administrativ hotărârea pentru că doar Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale poate decide asupra resurselor“, le-a spus subprefectul într-un cor de huiduieili. Un bătrân al Pungeştiului a spus: „Domnilor consilieri, datorită nouă aţi ajuns acolo. Dacă voinţa poporului şi a majorităţii este împotriva acestor nenorociri de la Chevron, atunci şi voi trebuie să votaţi cum vrea lumea şi nu cum vă dictează ordinele de partid“.
Sătenii din Pungeşti le-au cerut conducătorilor comunei să voteze încă o dată ilegal contra explorărilor pentru gaze de şist.
Comuna fără primar
Primarul PSD din Pungeşti, Mircia Vlasă, a dispărut fără urmă de la începutul protestelor din Pungeşti, pe 15 octombrie. N-a dat ochii cu votanţii nici la şedinţa de ieri. Iniţial, secretarul comunei, Constantin Chiriac, a declarat că şeful lui e bolnav la pat. Zilele trecute, „secundul“ a reformulat şi a spus că şi-a luat două concedii de odihnă consecutive, pentru că a muncit foarte mult. Surse din presa vasluiană susţin că primarul Vlasă a ajuns de mai multe ori „la judeţ“ în ultimele zile, convocat de preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Buzatu.
Localnicii au cerut la şedinţa de ieri ca, la referendum, să se poată vota şi demiterea primarului. Vlasă a concesionat Chevron un teren de 1,9 hectare pe care l-a obţinut prin metode dubioase. Acesta este şi motivul pentru care evită să mai dea ochii cu localnicii.
(Sursa: adevarul.ro)