Am fost în IADUL INTERNETULUI, lumea celor mai mizerabile făpturi: traficanţi de droguri şi arme, pedofili, prostituate şi asasini plătiţi

0
5687

În Internetul ascuns, aşa-numitul Darknet, poţi cumpără tot ce e interzis în viaţa reală folosind o monedă virtuală ce poate fi ulterior schimbată în bani adevăraţi. În această lume paralelă se găsesc inclusiv cărţi despre tehnici eficiente de ucidere, cum să găteşti otrăvuri puternice sau droguri. În luna august, Poliţia irlandeză a anunţat că l-a arestat pe cel mai mare distribuitor de pornografie infantilă din lume, Eric Eoin Marques (28 de ani). Acest irlandez născut în SUA, deţinea Pedobook, o copie a Facebook destinată exclusiv pedofililor.

 

Droguri, arme, pornografie, asasini plătiţi, falsificări de acte. Toate acestea există în Internetul ascuns, aşa numitul Darknet. O lume paralelă, promiscuă, în care s-au adunat toate ilegalităţile pământului. Folosind o monedă virtuală, care poate fi ulterior transformată în bani reali, în internetul ascuns poţi cumpără tot ce e interzis în viaţa reală. Poţi comanda un pistol, poţi tocmi un asasin sau achiziţiona o prostituată. Autorităţile americane încearcă să oprească acest comerţ ilegal, însă susţin că e aproape imposibil să-l închidă definitiv. Un reporter al 7est a navigat în internetul ascuns şi vă prezintă detaliile incredibile ale acestei lumi.

 

O altfel de ceapă

Motorul de căutare Tor a fost iniţial proiectat de US Naval Research Laboratory, cu scopul de a proteja şi securiza canalele de comunicare guvernamentale. În momentul de faţă, Tor este browserul care creează cele mai mari probleme NSA-ului (Agenţia Naţională de Securitate a SUA), datorită capacităţii sale de criptare a mesajelor. Tor operează cu sistemul „onion routing”, sistem ce este foarte greu de detectat. Orice informaţie trimisă de la calculatorul tău către site-urile motorului de căutare este purtată prin mai multe routere care fiecare decodează informaţia strat cu strat, asemenea ca foile unei cepe, de aici şi denumirea. Decodează strictul necesar, adică doar locaţia următorului router (unde trebuie să o trimită mai departe). Informaţia este decodificată complet abia când ajunge la destinaţie. Astfel, chiar dacă pacheţele de informaţii sunt intercepate, ele sunt criptate foarte bine în aşa fel în cât nu pot fi accesate. Sunt şi multe routere care nu fac decât să şteargă urmele de unde a venit pachetul de informaţii. Astfel, dacă cineva reuşeşte să capteze nişte pachete între două routere nu le poate folosi pentru că nu va şti de unde vin şi unde se duc. Site-ul schimbă adresă IP pe care o ai la interval de câteva secunde.

 

 Pistol Glock de vânzare: 2.500 de euro

Piaţă neagră

Datorită securităţii pe care browserul o oferă, mulţi au văzut în asta o speranţa şi un profit adus afacerilor ilegale. Aşa a luat naştere Black Market şi Silk Road, site-uri ce se ocupă cu comercializarea drogurilor, a metalelor preţioase şi bijuteriilor, armelor, a ID-urilor şi bancnotelor false, comandarea de prostituate, de asasini sau organe, sau mai bine zis locuri în care tot ce este interzis se poate cumpără. Pentru a eficientiza tranzacţiile şi pentru a pierde urmă banilor se foloseşte Bitcoin, o monedă virtuală. 

 

Anunţul unui pedofil rus care vinde filme şi fotografii cu el făcând sex cu propria fiică de 11 ani

E plin de droguri

Deşi NSA a reuşit să închidă 70 – 80% din site-uri, Black Market-ul este încă în picioare. Black Market Reloaded este fratele mai mic al lui Silk Road. Pe site poţi intră creându-ţi un cont cu ajutorul unei adrese de email. Principalele categorii ale acestui ebay al lucrurilor interzise sunt: droguri, servicii, arme, tutun şi contrafăcute. De la LSD la MDMA, site-ul e plin de oferte. O denumire desprinsă din cărţi, Alice în Wonderland/Smoking Caterpilar: două timbre de LSD ce se vând cu 10 euro. Vânzătorul “value.acid” face o prezentarea desprinsă din cele de la teleshopping, ba mai mult, sfătuieşte posibilii cumpărători ce să achiziţioneze în măsură în care îşi doresc un drog mai tare. Ofertele sunt atât de numeroase, încât vânzătorii se întrec în promoţii şi bonusuri. 0,5 grame de Cocaină cu 85% puritate costă 40 de Euro şi în banii aceştia intră şi transportul dacă ţara face parte din Uniunea Europeană.

 

 Pagina de droguri, o uriaşă piaţă neagră

Sex virtual

Un alt produs aflat la vânzare este un pistol Glock, de 8 mm, “curăţat”. Adică, precizează vânzătorul, seria pistolului nu a fost înregistrată la poliţie. Îl oferă la un preţ de 2.500 de euro. Anunţul unui rus este de-a dreptul înspăimântător. Individul susţine că a făcut sex cu fiica sa de 11 ani, iar totul a fost filmat şi fotografiat. Oferă o arhivă foto – video de 1,5 Gb la un preţ de 0,5 bitcoin. O altă secţiune de anunţuri este destinată celor interesaţi de achiziţia de organe. Se vând plămâni, rinichi, ficat, aproape orice, cu preţuri pornind de la câteva mii până la zeci de mii de euro.

O altă fată vinde servicii sexuale în mediul virtual. Iată oferta sa: “Salut, am 17 ani. Sunt o fată din America Latină şi vreau să fac rost repede de bani, din cauza unei probleme personale. Văzând cum merg lucrurile aici, am avut ideea asta, care pare sigură. Te las să te joci cu mine pe Skype în schimbul unui bitcoin. Voi face (aproape) tot ce vrei pentru jumătate de oră. Locuiesc cu familia, aşa că trebuie să ne coordonăm. Totodată, pentru că locuiesc cu familia, va trebui să o facem, probabil, fără sunet”. La sfârşitul anunţului, fata şi-a lăsat adresa de email unde poate fi contactată.

 

 Cocaină la calitate cuperioară: 5 grame la 450 de euro

Greu de ucis

În octombrie anul acesta, Agenţia Naţională de Securitate a SUA a reuşit parţial să intre pe firul schimbului de informaţii ce se desfăşoară în motorul de căutare Tor. Cei de la NSA au confiscat serverele care erau atât pe teritoriul Americii cât şi al altor ţări. Însă, nu au reuşit să identifice mare parte a utilizatorii. Bruce Schneier, expert al NSA, a declarat: “Tor este o unealtă anonimă bine construită şi robustă. Este dificil să o atacăm cu succes. Nu vom reuşi niciodată să-i scoatem din anonimat pe toţi utilizatorii Tor, în acelaşi timp”.

 Browserul Tor are ca simbol o ceapă. Orice informaţie trimisă de la un calculator către Tot este purtată prin mai multe routere care fiecare decodează informaţia strat cu strat, asemenea ca foile unei cepe

Combinaţie de cifre şi litere

În momentul de faţă browserul Tor este unul dintre cele mai sigure metode pe care le poţi folosi pentru a ţine informaţiile secrete cât şi una dintre cele mai simple. De aceea în cadrul lui se găsesc sute de comunităţi de chat, forum-uri şi site-uri. Tor e uşor de folosit deoarece nu necesită decât
descărcarea aplicaţiei. Apare în bară de start un icon cu o ceapă frumos desenată, intri pe ea şi descoperi că Tor e că un fel de Firefox sau Google Chrome, în care introduci linkul paginei dorite. De cele mai multe ori linkurile folosite sunt de formă http://combinaţie de cifre şi litere.onion, însă sunt multe site-uri care au renunţat la forma linkurilor obişnuite şi folosesc doar o combinaţie de cifre şi litere. 

 

 

Ghid pentru asasini

Tot aici există secţiunea de site-uri non-comerciale. Forumuri politice, media, de servicii şi cu tentă culturală. Unul dintre ele este un forum în care găseşti copii ale diferitelor cărţi în format pdf sau documente. Pe lângă cărţile de filozofie, umor, sau nanotehnologie găseşti însă şi cărţi despre tehnici eficiente de ucidere, cum să găteşti otrăvuri puternice sau droguri.

 

 

Pedobook, o copie a Facebook destinată exclusiv pedofililor

În luna august a acestui an, Poliţia irlandeză a anunţat că l-a arestat pe cel mai mare distribuitor de pornografie infantilă din lume. Eric Eoin Marques (28 de ani), irlandez născut în SUA, deţinea aproape toate site-urile destinate pedofililor în reţeaua Tor din internetul ascuns, inclusiv Pedobook, o copie a Facebook destinată exclusiv pedofililor. Ancheta a fost realizată împreună cu FBI, iar americanii au cerut ca Marques să fie trimis în SUA pentru judecare, acolo unde ar putea primi o pedeapsă de până la 100 de ani de închisoare. FBI susţine că deţine dovezi că Eric Eoin Marques a trimis sume mari de bani în conturi din România, unde se bănuieşte că ar avea o mare parte a serverelor sale.

 

 

Ce este un bitcoin

În internetul ascuns, plata se face cu o monedă virtuală, numită bitcoin (BTC). Acesta are rată de schimb cu monedele adevărate. De exemplu, un BTC costă 9,5 euro sau 12,28 USD. Moneda virtuală este folosită pentru a anonimiza tranzacţiile şi a nu putea fi depistaţi de autorităţi nici vânzătorul, nici cumpărătorul. Practic, se depun bani reali într-un cont, iar respectivul primeşte contravaloarea în BTC. Apoi, plata se face direct între utilizatori. Vânzătorul transformă apoi BTC în bani reali prin intermediari specializaţi, care întâi plimbă moneda virtuală prin alte tranzacţii pentru a li se pierde complet urma. Ulterior, vânzătorul primeşte banii reali în contul personal, iar din sumă i se reţine un comision de cei care au spălat banii.

 

DROGURI DE GHIVECI: traficul de seminţe e legal, plantarea este infracţiune

 

Seminţele de marijuana cât şi sporul pentru ciuperci halucinogene se vând liber pe internet, pentru că nu intră sub incidenţă legii. Sunt interzise comercializarea şi deţinerea de substanţe ce conţin THC, substanţă activă ce se găseşte în drogurile de origină vegetală. În cazul seminţelor sau a sporului de ciuperci, acestea nu conţin THC, substanţa fiind activă doar după plantare şi creştere.

 

 

În România nu este ilegal să vinzi, să cumperi, să donezi sau să primeşti seminţe de cannabis. Este însă ilegal să le germinezi, să le creşti şi să le recoltezi

 

Profituri fabuloase

La o scurtă căutare pe Google, se găsesc şi site-uri din România care comercializează seminţe. Un pachet de White Russian Bulk Fem costă 26 de lei şi poate fi crescut atât în ghivechiul de lângă calculator, cât şi afară, în pământ. Vânzătorul oferă şi indicaţii pentru cultivarea plantei, un fel de ghid al cultivatorului. “După şapte – opt săptămâni de la plantarea seminţelor, în condiţii bune, poţi culege până la 450 de grame de produs pe un metru pătrat de teren”, se arată în prezentare.

Datorită rarităţii şi a purităţii, pe piaţa de droguri din România, un gram de White Russian se vinde cu 100 de lei, la prima mână, adică direct de la cultivator. Preţul creşte cu cât marfă trece pe la mai multe persoane, pentru că fiecare vrea să aibă profit.

Un simplu calcul arată că pe acestă piaţă neagră se vântură sume ameţitoare. Astfel, un cultivator care scoate doar 300 de grame dintr-o plantaţie de un metru pătrat dacă vinde toată marfa cu 100 lei/gramul înseamnă că va obţine 30.000 lei. O sumă fabuloasă, raportată la o investiţie de maxim 30 de lei. Acelaşi ghid al cultivatorului precizează că, pentru ca planta să conţină mai mult THC, seminţele trebuie să fie fertilizate şi feminizate. În cazul de faţă, White Russian este una dintre cele mai puternice specii descoperite până acum, cu o concentraţie de THC 22%.

 

White Russian are forma unui mic brad de Crăciun. Este considerată cea mai tare plantă cunoscută, cu o concentraţie a THC de 22%

Livrări la domiciliu

Pentru că vânzarea de seminţe nu este incriminată penal, totul este atât de transparent încât vânzătorii îşi lasă adresa şi numărul de contact. Pe unul dintre site-uri se fac următoarele precizări: “În România nu este ilegal să vinzi, să cumperi, să donezi sau să primeşti seminţe de cannabis. Este însă ilegal să le germinezi, să le creşti şi să le recoltezi. Orice referinţă cu privire la cultivarea seminţelor de cannabis are doar caracter informativ, educativ şi de entertainment. Noi nu aprobăm activităţi ilegale, de niciun fel. Seminţele de cannabis pe care le vindem sunt suveniruri, pentru cei care doresc să-şi creeze o colecţie genetică variată, pentru eventualitatea că, în viitorul cât mai apropiat (sperăm), cultivarea acestei plante va fi legală şi la noi în ţara”. Vânzătorul este atât de încrezător încât îşi lasă şi adresă la care poate fi găsit, două numere de mobil, unul de fax cât şi adresă de e-mail. Livrările se fac prin firme de curierat şi ajung acasă la cumpărător în două – trei zile. Cumpărătorul, cu puţină răbdare, poate scoate recolte frumoase şi profituri uriaşe, deşi el este cel care riscă să fie închis.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments